Rusia a returnat Ucrainei cele trei nave militare confiscate acum un an

Externe

Rusia a anunţat că a predat luni Ucrainei trei nave militare confiscate în urmă cu peste un an în largul Crimeei, cu trei săptămâni înaintea unui summit menit să relanseze soluţionarea conflictului în estul separatist ucrainean, relatează AFP.

Predarea navelor – anunţată de Moscova dar neconfirmată imediat de Kiev – este al treilea episod al unei relative destinderi a relaţiilor între cele două ţări după alegerea, în aprilie, la preşedinţia ecraineană a fostului actor de comedie Volodimir Zelenski, care susţine o relansare a dialogului.
În septembrie, un schimb masiv de prozonieri a avut loc şi a permis întoarcerea în Ucraina a echipajelor celor trei nave, după zece luni de detenţie în Rusia.

De asemenea, primele retrageri de trupe ucrainene şi ale forţelor separatiste proruse au avut loc în trei sectoare ale liniei frontului, în estul ţării.

Ultimul semn al acesti „încălziri” – un summit la 9 decembrie la Paris – urmează să-i reunească pe Emmanuel Macron, Angela Merkel, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski. Preşedinţii rus şi ucrainean urmează să se întâlnească prima oară.

Niciun summit de acest tip, în „formatul Normandia”, nu a mai avut loc din 2016, or tocmai acest forum este cel care organizează procesul de pace în urma acordurilor de la Minsk din 2016, aflat într-un punct mort de trei ani, informează AFP.

Kremlinul a confirmat luni această întâlnire, îndemnând să nu se aibă aşteptări „exagerate”.Războiul între separatiştii propruşi, pe care Moscova dezminte că-i susţine, şi Kiev s-a soldat cu aproximativ 13.000 de morţi de când a izbucnit, în 2014.

Înapoierea celor trei nave pare, astfel, un gest de bunăvoinţă din partea Moscovei. Aceste nave au fost confiscate de Paza de Coastă rusă în noiembrie 2018, în largul Crimeei, un teritoriu ucrainean anexat de Moscova în 2014. Acest incident a constituit prima confruntare armată directă între cele două foste republici sovietice.

Ministerul rus de Externe a anunţat luni după-amiaza că a predat cele trei nave ucrainenilor, promiţând totodată „să continue să reprime ferm orice provocare la frontiere”.Marina ucraineană a declarat, la rândul său, că nu are de făcut „niciun comentariu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *