Ministerul Sportului, Organism Naţional de Coordonare (ONC) a Săptămânii Europene a Sportului, anunţă lansarea ediţiei 2022 a proiectului, printr-un eveniment care va marca startul activităţilor sportive şi de conştientizare a importanţei sportului şi activităţii fizice derulate la nivel naţional.
Evenimentul de deschidere oficială va avea loc în data de 23 septembrie, între orele 10:00 şi 12:00, la Sala Polivalentă din Bucureşti.
Vor susţine alocuţiuni: Eduard Novak – Ministrul Sportului (Ambasador #BeActive), Thomas-Răzvan Moldovan – Secretar de Stat – Coordonator al Săptămânii Europene a Sportului, Victor Negrescu – Europarlamentar, Vicepreşedintele Comisiei pentru Cultură şi Educaţie din Parlamentul European, Anca Ionescu – Manager Proiect România BeActive, Ana Maria Brânză-Popescu – Ambasador #BeActive, Simona Amânar – Ambasador #BeActive, Marian Drăgulescu – Ambasador #BeActive.
În public, vor fi prezente nume sonore ale sportului românesc (ambasadori #BeActive şi preşedinţi de federaţii), numeroase oficialităţi, reprezentanţi ai instituţiilor partenere şi ai mass-media.
Următorii ambasadori #BeActive şi-au confirmat prezenţa la evenimentul de lansare: Doina Melinte – Atletism, Otilia Bădescu – Tenis de masă, Vlad Moldoveanu – Baschet, Laura Badea Cârlescu – Scrimă, Andreea Chiţu – Judo, Valeria Răcilă Van Groningen – Canotaj, Alexandra Piscupescu – Gimnastică ritmică, Larisa Iordache – Gimnastică, Diana Bulimar – Gimnastică, Anca Stoenescu – Baschet 3X3, Cătălina Cristea – Tenis de câmp, Diana Ciucă – Handbal, Ruxandra Dragomir – Tenis de câmp, Mihaela Adriana Zamfir – Tenis de masă, Vali Ionescu-Caciureac – Atletism, Andrei Negrean – Şah, Mihai Petre – Dans Sportiv, Ioana Dumitru – Scrimă, Cosmin Iancu – Culturism şi Fitness, Vasile Andrei – Lupte, Constantin Aurelian Brînzoi – Modelism, Alina Ştefănescu – Volei, Roxana Bacşiş – Volei, Baban Marian – Kaiac-canoe, Ovidiu Pănăzan – Powerlifting, Filip Gheorghi – paratir cu arcul, Ciprian Lupu – pilot în scaun rulant, Ioana Sorina Ion-Lambu – Karate WUKF, Cosmin Stanciu – Karate WUKF, Florin Pelin – Rector UNEFS, Daniel Ciosu – Modelism.
Evenimentul de lansare va fi susţinut în colaborare cu următoarele federaţii sportive naţionale, care vor susţine scurte demonstraţii: Federaţia Română de Dans Sportiv, Federaţia Română de Judo, Federaţia Română de Karate WUKF, Federaţia Română de Arte Marţiale, Federaţia Română de Modelism, Federaţia Română Taekwon-do ITF, Federaţia Română de Wushu Kungfu, alături de Arko Sport University (Kickboxing), Federaţia Română de Gimnastică, care a pregătit o surpriză pentru cei prezenţi.
De asemenea, participanţii vor putea vizita Muzeul Sportului, cu ajutorul ochelarilor VR, în cadrul unui tur virtual oferit de Pano Render.
Săptămâna Europeană a Sportului (SES) este o iniţiativă a Comisiei Europene, menită să promoveze sportul şi activitatea fizică în întreaga Europa. Implementarea SES (EWOS) este în mare parte descentralizată şi efectuată în strânsă cooperare cu coordonatorii naţionali, inclusiv cu Ministerul Sportului, şi cu numeroşii parteneri care sunt ferm angajaţi să sprijine evenimentul.
Săptămâna Europeană a Sportului este structurată în jurul unei deschideri oficiale, urmată de un eveniment emblematic, şi este centrată în jurul a patru teme, care să atragă toate categoriile de public:
-Sport în mediul educaţional
– Sport la locul de muncă
– Sport în aer liber
-Sport în cluburi sportive şi centre de fitness.
-În România, principalele momente ale evenimentului vor fi:
-Ceremonia de deschidere – 23 septembrie 2022 – Sala Polivalentă din Bucureşti;
-Satul Sportiv – 24/25 septembrie – Parcul Alexandru Ioan Cuza (fost I.O.R.) – show de deschidere şi ateliere, demonstraţii, activităţi de iniţiere ale federaţiilor sportive naţionale;
– Noaptea #BeActive – 24 septembrie – Parcul Alexandru Ioan Cuza (fost I.O.R.) – spectacol sportiv cu activităţi demonstrative inedite, susţinute pe scenă de federaţiile sportive naţionale;
-Ziua Naţională a Sportului în Aer Liber – 25 septembrie – Parcul Alexandru Ioan Cuza (fost I.O.R.) – ateliere, demonstraţii, activităţi de iniţiere desfăşurate de federaţiile sportive naţionale;
-Ziua Incluziunii prin Sport – 26 septembrie – Parcul IOR şi Complexul Sportiv Naţional ‘Lia Manoliu’ – activităţi sportive incluzive, desfăşurate pe ateliere, pentru copii, tineri, seniori, persoane cu dizabilităţi;
-Masa rotundă #BeActive (Tinerii şi stilul de viaţă sănătos) – 27 septembrie – Comitetul Olimpic şi Sportiv Român;
-Ziua Naţională a Sportului la Locul de Muncă – 28 septembrie – competiţii sportive interinstituţionale şi demonstraţie interactivă de gimnastică la locul de muncă;
-Ceremonia de închidere #BeActive – 30 septembrie – Ministerul Sportului.
La evenimentele din Parcul Alexandru Ioan Cuza (fost I.O.R.), vor susţine activităţi federaţiile naţionale de: Karate WUKF, Judo, şah, Scrimă, Atletism, Airsoft, Gimnastică, Tir cu Arcul, Baschet, Kaiac Canoe, Arte Marţiale, Volei, Modelism, Dans Sportiv, Taekondo ITF, Sportul pentru Toţi, Tenis de Masă, Fotbal Tenis, Kempo, Gimnastică Ritmică, Culturism şi Fitness, Lupte, Wushu KungFu, Rugby.
Ministerul Sportului va derula proiectul în parteneriat cu numeroase entităţi publice şi private, având ca obiectiv estimat un număr de minimum 100.000 participanţi direcţi şi indirecţi, la nivel naţional.
În afara evenimentelor organizate la nivel naţional de către Ministerul Sportului, primăriile, cluburile şi federaţiile sportive, direcţiile judeţene pentru sport şi alte organizaţii vor desfăşura multiple activităţi la nivel local şi judeţean.
Platforma Romania #BeActive: http://romaniabeactive.ro/ centralizează evenimentele şi participanţii la nivel naţional.
Alături de sportivii prezenţi la evenimentul din data de 23 septembrie, şi alte personalităţi de renume ai României s-au alăturat iniţiativei, în calitate de ambasadori #BeActive: Nadia Comăneci – Gimnastică, David Popovici – Nataţie, Elisabeta Lipă – Canotaj, Cătălin Chirilă – Kaiac-canoe, Adrian Mutu – Fotbal, Virgil Stănescu – Baschet, Constantina Diţă – Atletism, Alina Dumitru – Judo, David Cristofor – Karting, Elizabeta Samara – Tenis de masă, Bernadette Szocs – Tenis de masă, Andreea Dragoman – Tenis de masă, Adina Diaconu – Tenis de masă, Ovidiu Ionescu – Tenis de masă, Rareş şipoş – Tenis de masă, Cristi Pletea – Tenis de masă, Răzvan Denis Marc – Gimnastică, Muntean Andrei – Gimnastică, Robert Burtănete – Gimnastică, Gabriel Burtănete – Gimnastică, Roland Modoianu-Zseder – Gimnastică, Duţă Irina Antonia – Gimnastică, Ana Maria Bărbosu -Gimnastică, Echipa naţională U 18 – Baschet feminin, Horia Nistor – Scrimă, Alina Enescu – Antrenor CSM Oneşti, Rogojina Anna Elena – CSM Oneşti, ştefania Alexandra Uţă – CSM Oneşti, Alex Moraru – Kickboxing, Ahmed Kesu – Freerun, Irina Oana Postolea – Judo ş.a.