Consiliul Concurenţei lansează luni aplicaţia „Monitorul preţurilor carburanţilor”, cu ajutorul căreia consumatorii pot afla care sunt benzinăriile cele mai apropiate şi pot vedea dacă le convine sau nu preţul afişat.
„Monitorul Preţurilor carburanţilor auto urmăreşte, pe de o parte stimularea concurenţei între companiile de distribuţie a carburanţilor auto şi , pe de o parte, asigurarea posibilităţii consumatorului de a alege carburanţii cu cel mai bun raport calitate-preţ. Pentru atingerea acestui deziderat, prin proiectul Monitorul Preţurilor Consiliul Concurenţei este creată o bază de date care conţină principalelor companii care comercializează carburanţi, amplasarea geografică a benzinăriilor deţinute de fiecare, tipurile de carburanţi (benzină, motorină şi GPL) comercializate în fiecare benzinărie, preţurile la pompă practicate”, precizează autoritatea de concurenţă.
Portalul Monitorul Preţurilor şi aplicaţiile mobile funcţionează la nivel naţional în scopul transparentizării preţurilor carburanţilor comercializaţi în România, şi anume: benzină (standard şi premium), motorină (standard şi premium) şi GPL. De asemenea, Monitorul Preţurilor permite localizarea staţiilor de carburanţi auto care permit încărcarea electrică.
Totodată, Monitorul Preţurilor conţine informaţii privind serviciile disponibile în staţiile de alimentare cu carburanţi auto şi permite filtrarea acestora după disponibilitatea celor mai importante servicii.