sibiu

Sibiul – nominalizat printre cele mai bune destinaţii turistice din Europa

Lifestyle Actualitate

Sibiul a fost nominalizat să concureze în acest an pentru cea mai bună destinaţie turistică europeană, potrivit unui comunicat de pe site-ul Primăriei Sibiu.

“Sibiul a fost nominalizat să concureze în 2020 pentru cea mai bună destinație turistică europeană. Nominalizarea a fost făcută de organizatorii competiției 20 EUROPEAN BEST DESTINATIONS, o asociație europeană cu sediul la Bruxelles care are ca scop promovarea culturii și turismului în Europa. Asociația European Best Destinations colaborează din anul 2009 cu peste 300 de birouri turistice europene și este partener al rețelei EDEN (European Destinations of Excellence Network).

“Sibiul este o destinație unică în Europa, o locație autentică ce oferă vizitatorilor ceva pe gustul fiecăruia, experiențe reale și unice, într-o destinație frumoasă. Datorită eforturilor autorităților locale, Sibiul este renumit pentru calitatea vieții, fiind unul dintre cele mai apreciate orașe europene de locuitori, dar în egală măsură și de investitori, start up-uri și companii. Catedralele sale, casele colorate, clădirile pastel de pe strada Nicolae Bălcescu, dar și numeroasele sale instituții culturale precum Muzeul Brukenthal, evenimentele de calitate, locurile unice cum este Podul Minciunilor, aduc faimă internațională Sibiului, un oraș care cunoaște în prezent o creștere a vizibilității și pe rețelele sociale, fiind una dintre locațiile care arată foarte bine pe Instagram.”, motivează organizatorii – Asociația European Best Destinations – alegerea Sibiului în calitate de nominalizat, invitând orașul să participle în competiție.

În candidatura depusă, Primăria Municipiului Sibiu promovează conform cerințelor formularului cinci atuuri ale destinației turistice Sibiu: centrul istoric cu obiectivele turistice, muzeele și bisericile Sibiului, evenimentele și activitățile turistice și împrejurimile orașului care fac orașul și mai atractiv.
Competiția se desfășoară în perioada 15 ianuarie – 5 februarie. Sibienii și cei care iubesc orașul nostru sunt invitați să voteze pe http://vote.ebdest.in/. Se poate vota de pe un IP o dată la 7 zile. Prin urmare puteți vota de 4 ori în această perioadă, crescând astfel șansele Sibiului. Orașul nostru va concura alături de destinații turistice renumite precum Viena, Atena, Rotterdam, Paris, Roma, Berlin, Madrid, Praga sau Reykjavik.

“Participând în această competiție, Sibiul are șansa uriașă să crească în vizibilitate, nominalizații urmând să fie promovați de organizatori în publicații de renume în industria turistică precum Vogue, Forbes, Huffpost, Daily Mail, Trip Adviser, Euro News, Lonely Planet, Independent, El Mundo, China Daily, Rue 89, Figaro Live, Travel+Leisure, Courrier International.

Îi invit pe toți cei care iubesc Sibiul să voteze și să încurajeze Sibiul, ca destinație turistică de talie europeană.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Destinațiile promovate de această platformă se bucură de un număr de peste 5 milioane de vizitatori ai site-ului web și de peste 90.000 de persoane care urmăresc publicațiile platformei pe canalele de socializare”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *