sibiu

Sibiul participă la Săptămâna Europeană a Sportului în perioada 23-30 septembrie

Lifestyle

La invitaţia Ministerului Tineretului şi Sportului, Primăria Sibiu a înscris oraşul în proiectul „România BE ACTIVE!” iniţiat în contextul Săptămânii Europene a Sportului, un program al Comisiei Europene care se va desfăşura în perioada 23-30 septembrie.

„Primăria Sibiu sprijină sportul sibian în primul rând prin investiţii în infrastructură, dar şi prin oferirea spre închiriere a sălilor de sport şi a altor facilităţi sportive la preţuri modice sau chiar gratuit. De asemenea, sprijinim cluburile şi asociaţiile private precum şi cluburile de drept public prin finanţările acordate pe agendele dedicate. Am înscris Sibiul în acest proiect iniţiat de Comisia Europeană şi organizat de Ministerul Tineretului şi Sportului pentru a promova sportul de performanţă şi mişcarea pentru sănătate. Pentru prima ediţie, numărul de înscrieri este încurajator, semn al interesului ridicat din partea operatorilor. Sper ca sibienii să participe în număr cât mai mare la aceste evenimente şi să adopte sportul ca mod de viaţă sănătos, nu doar în această săptămână specială.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Primăria Sibiu a invitat cluburi sportive de drept public din Sibiu, cluburi şi asociaţii sportive private, unităţi de învăţământ, dar şi servicii ale administraţiei publice locale să participe cu evenimente în cadrul acestui program. Până în prezent au răspuns pozitiv mai mulţi operatori cu aproape 20 de evenimente pe care le vor organiza în săptămâna menţionată. Acestea au fost înscrise pe platforma creată de Minister, lista rămânând în continuare deschisă entităţilor care doresc să se alăture.

În lista cu evenimente sunt incluse jocuri amicale de baschet, jocuri de baschet pentru persoanele cu dizabilităţi, sesiune de iniţiere în handbal, antrenamente de fotbal, tenis, rugby şi atletism, antrenamente şi demonstraţii de culturism, prezentări de judo, exerciţii fizice sub formă de dans, sesiuni de alergare, demonstraţii pentru iniţierea în patinaj şi diverse jocuri dinamice.

Publicul poate participa gratuit la toate acestea, fie implicându-se activ, fie ca spectator. La Lacul Binder doritorii vor putea utiliza gratuit caiacele pe lac pe parcursul întregii săptămâni, iar la Baia Populară cei interesaţi să facă mişcare pot participa gratuit la o oră de TRX, combinat cu elemente de cardio şi stretching.
Serviciul Comunicare Primăria Municipiului Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *