Sicilia

Sicilia – un ținut surprinzător

Lifestyle

Sicilia este una dintre regiunile autonome ale Italiei și cea mai mare insulă din Marea Mediterană. O zonă care se întinde de la mare la munte, Sicilia satisface orice așteptare a vizitatorului cu frumusețea sa naturală ireprosabilă. De la plaje izolate și necontaminate la cele turistice și amenajate, munți înzăpeziți, vulcani, sate ce au culori explozive și parfumuri de citrice, ori miros de pâine caldă și dulciuri tradiționale.

Pe scurt, Sicilia este cu adevărat un ținut surprinzător, iar cei care nu au avut niciodată șansa de a o vizita nu pot înțelege cu adevărat esența acesteia.

Nicio descriere elocventă nu poate reda realitatea, deși de-a lungul secolelor, mulți călători iluștri, inclusiv pictori, poeți și scriitori i-au onorat frumusețea cu capodopere de artă și literatură. Printre primele mărturii literare sunt cele ale poetului latin Lucilio, care în „Viaggio in Sicilia” realziat între 119 și 116 î.Hr. a compus o satiră care a constituit un model literar pentru majoritatea succesorilor săi.

Pictorul și arhitectul francez Jean Pierre Houel, care timp de patru ani, din 1776 până în 1779 a vizitat Sicilia, realizând picturi de mare valoare cu scopul de a face cunoscută această minunată insulă în toată Europa, o parte dintre ele fiind expuse în prezent în Muzeul Ermitaje din Sankt Petersburg.

Scriitorul german Johann Wolfgang Von Goethe, care a ajuns la Palermo la 2 aprilie 1787, a scris: „Nu aș putea descrie în cuvinte strălucirea vaporoasă care plutea în jurul coastelor când am ajuns în Palermo într-o după-amiază minunată. Puritatea contururilor, blândețea întregului, degradarea tonurilor, armonia cerului, a mării, a pământului…cei care le-au văzut odată, nu le vor uita toată viața”.

La 5 noiembrie 1881 a ajuns la Palermo celebrul muzician și compozitor german Richard Wagner , care a rămas acolo aproximativ un an până la finalizarea uneia dintre cele mai importante opera ale sale, „Parsifal”. Bolnav fiind, surprins de blândețea climei, muzicianul a declarat: „Aici e doar primăvara și vara!”

Scriitorul Guy de Maupassant, a făcut un tur al Siciliei, în 1886 inspirându-se pentru celebra carte „Călătorie în Sicilia” în care este descrisă frumusețea insulei.

Acestea sunt câteva dintre personalitățile care au dorit să descopere și să respire personal magia atmosferei plină de istorie a civilizațiilor antice, de artă și cultură care pot fi găsite pe teritoriul Sicilian.

O valoare care se adaugă frumuseților Siciliei, sunt fără îndoială oamenii înșiși, care sunt un întreg inseparabil cu pământul lor, o forță indisolubilă pe care vizitatorul o percepe imediat. Sicilienii sunt mândri de originile și tradițiile lor, păstrând încă o identitate familiară și prietenoasă în relațiile sociale.

Motivele pentru a vizita Sicilia (și pentru a te îndrăgosti de ea) sunt nenumărate, așa cum scria Goethe într-unul dintre cele mai cunoscute citate ale sale: „Italia fără Sicilia nu lasă nicio imagine în spirit. Iată cheia pentru toate ”.
Nu există o perioadă a anului în care turiștii să nu poată vizita Sicilia. Temperatura este întotdeauna plăcută, iarna este dificil să scadă sub 10 grade. Natura a fost foarte generoasă față de acest pământ – de la mirosul de iasomie, de citrice, culorile minunatelor sale plaje și apusuri de soare la adrenalina vulcanului Etna, care atunci când „explodează” simți că îți trece prin vene. Etna este cel mai înalt vulcan activ din Europa și unul dintre cele mai active din lume, cu o înălțime de 3.329 de metri. Să urci până la vulcan va fi o experiență de neuitat.

Cei ei care iubesc marea pot vizita Riserva dello Zingaro, Lampedusa, Isola delle Correnti, Taormina, Scala dei Turchi (o plajă cu faleze albe, situată în sudul Siciliei, la Realmonte, în apropiere de Agrigento). Cinci plaje siciliene au primit steagul albastru pentru apele lor, fiind printre cele mai curate din Europa: Plajele Porto Paolo (Menfi), Pozzallo și Ispica (Ragusa), Fiumefreddo-Cottone (Catania), Spiaggia Bianca (Lipari) și Marina di Ragusa.

Dacă îți place muntele, minunatul Parco delle Madonie și Parcul Nebrodi oferă peisaje montane absolut spectaculoase.
Când te plimbi prin orașele siciliene, atingând cu mâna mărturiile popoarelor care au dominat acest pământ,ai senzația că te întorci în timp.
Fenicieni, greci, romani, arabi, normazi, spanioli, francezi – istorie, culturi și tradiții atât de diferite unele de altele, care împreună au creat ceva unic și extrem de prețios.

Valea Templelor din Agrigento ( unde vei vedea trei dintre cele mai frumoase temple din lumea greacă), Vila Romană din Piazza Armerina, arta arabă / normandă din Palermo, Barocul din Ragusa, acestea sunt câteva dintre mărturiile istorice pe care le vei putea observa în timpul unei plimbări pe străzile frumoasei Sicilia.

Dacă vrei să vezi biserica unde s-a căsătorit Michael Corleone cu prima soţie Appolonia sau barul Vitelli, care apare destul de des în filmul „Naşul”, poți să mergi la Savoca, un sătuc situat în apropiere de Taormina.
Printre cele mai interesante atracții din Sicilia, este cu siguranță și bucătăria variată. Retetele vechi sunt încă folosite pentru a crea feluri de mâncare pentru care Sicilia este atât de faimoasă în intreaga lume. De la paste la caponata de vinete – celebrul „ghiveci” Sicilian, la rulourile în stil Palermo, arancini de orez, impanata din pește spada, Scaloppine al Marsala – felii subţiri şi fragede de viţel, cu sos delicat pe bază de Marsala, Pasta al nero di seppia, servite într-un sos, asezonate cu bucăţi de brânză ricotta, Pollo all’arancia alla catanese – o combinaţie de arome mediteraneene şi arabe, lângă care poți să adugi Vinul roșu, tipic Sicilian – Nero d’Avola. Dacă preferi vinul roșu dulce, poți încerca Moscato, Zibibbo, Malvasia. Nu trebuie să ratezi vinul cu aromă de migdale (Vino alla Mandorla).

Odată ajuns în Sicilia, trebuie sa bei renumitul lichior Amaro Averna, care este produs în Sicilia de mai bine de 100 de ani (un lichior făcut din plante, care este de obicei băut după masa, ca digestiv).
De neratat sunt patiseriile și cofetăriile pentru gelato sau cannoli (dulciuri cu branză sau cremă de vanilie).

Sicilia stă foarte bine la capitolul cazare, găsești la prețuri foarte bune hoteluri, b&b-uri, pensiuni și apartamente.

Poți ajuge în Sicilia cu avionul, aterizând, pe unul dintre cele două aeroporturi principale ale insulei: Aeroportul Internațional Punta Raisi din Palermo sau pe Aeroportul Internațional Catania Fantanarossa din Catania. Pentru a vizita Sicilia, poți închiria o mașină sau poți merge în excursii organizate.

De asemenea se poate ajunge în Sicilia cu masina, traversând distanța de 9,6 km de la Villa San Giovanni (Calabria, Italia continentala) la Messina – Sicilia în doar 20 de minute cu feriboturile care au curse regulate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *