“În perioada 23 aprilie, ora 6.00 – 24 aprilie, ora 6.00, un număr de 2.414 militari și 562 mijloace tehnice au acționat, în București și în țară, în 449 misiuni de întărire a prezenței, asigurarea fluidizării traficului și sprijin triaj epidemiologic la punctele de trecere a fontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, patrulare și sprijinirea forțelor MAI în activități de ordine publică în Capitală şi în alte localități din țară, transport de echipamente medicale şi alte materiale, însoțire convoaie de transport personae”, potrivit unui comunicat de presă al MApN.
“În același interval, la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” au fost prelucrate un număr de 836 teste pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2, fiind în curs de finalizare un număr de 654 de probe.
Militarii Batalionului 49 Apărare CBRN „Argeș” din Pitești continuă misiunea de decontaminare și dezinfectare a căilor rutiere din municipiul Suceava.
De asemenea, la Timișoara, în incinta stadionului CFR, s-a finalizat ridicarea corturilor din zona de carantină și continuă instalarea modulelor Sistemului Modular Medical de Izolare și Tratament.
* * *
Prin regulile stabilite de cadrul legislativ (OUG 1/1999, cu modificările și completările ulterioare), coordonarea la nivel național a tuturor acțiunilor circumscrise implementării măsurilor stabilite prin decretul de instituire a situației de urgență revine Ministerului Afacerilor Interne.
Ministerul Apărării Naționale are rol de sprijin și au fost luate toate măsurile pentru asigurarea forțelor și mijloacelor MApN în situațiile în care va fi necesară alocarea lor, pe tipurile de misiuni pentru care vor exista solicitări.
Militarii sunt pregătiți să sprijine autoritățile în zonele unde va fi necesară intervenția armatei”, se arată în comunicat.