SUA au ridicat recomandarea făcută americanilor de a nu călători în străinătate din cauza pandemiei de coronavirus

Externe

Departamentul de Stat a ridicat joi recomandarea făcută americanilor în luna martie de a evita toate călătoriile în străinătate din cauza pandemiei de coronavirus, aceasta fiind înlocuită cu avertismente specifice ţărilor, inclusiv de nivel foarte ridicat pentru aproximativ 30 de ţări. Ţările din Uniunea Europeană au fost incluse în categoria a treia, pentru care americanii ar trebui să îşi reconsidere deciziile de a călători, transmite Reuters.

„Odată cu îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate şi de siguranţă din unele ţări şi cu posibila înrăutăţire în altele, departamentul revine la sistemul său anterior, care include recomandări de călătorie specifice”, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Departamentul de Stat a emis alerte actualizate referitoare la călătorii, specifice ţărilor, inclusiv de nivel patru, respectiv de a nu călători în aproximativ 30 de ţări, între care India, Rusia, Bangladesh, Belize, Bolivia, Costa Rica, Republica Dominicană, Egipt, El Salvador, Haiti, Iran, Kosovo, Kazahstan, Mongolia, Honduras şi Libia.

Instituţia a emis totodată avertismente de nivel trei, care recomandă ca americanii să îşi reconsidere călătoriile în unele ţări, inclusiv în cele din Uniunea Europeană, din cauza coronavirusului. Alte ţări incluse în această categorie sunt: Marea Britanie, Vietnam, Sri Lanka, Liberia, Armenia, Filipine, Laos şi Australia.

Washingtonul a interzis majorităţii persoanelor care nu au cetăţenie americană, din multe regiuni ale lumii, de a călători în Statele Unite, inclusiv celor provenite din UE şi China. China se află pe lista ţărilor în care nu permite călătoriile din luna iunie.

Departamentul de Stat a publicat prima oară recomandarea de nivel patru, de a nu călători în străinătate, pe 19 martie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *