Tenis – Turneul WTA 1.000 de la Wuhan revine în calendar după o pauză de cinci ani

Sport

Turneul feminin de tenis de la Wuhan (China), unul din cele zece turnee de categoria WTA 1.000 la nivel mondial, se va disputa în această toamnă, pentru prima oară din 2019, au anunţat miercuri organizatorii, citaţi de agenţia Xinhua.
Competiţia va avea loc în perioada 7-13 octombrie la Centrul Internaţional de Tenis Optics Valley, care are un teren central cu acoperiş retractabil şi poate găzdui peste 13.000 de spectatori.

„Suntem încântaţi să anunţăm revenirea evenimentului WTA 1.000 la Wuhan şi să reaprindem fiorul competiţiei de tenis de elită într-unul dintre cele mai vibrante oraşe din Asia”, a declarat Jorge Salkeld, vicepreşedintele Octagon Tennis.
Fiind capitala provinciei Hubei, provincia natală a dublei campioane de Grand Slam Li Na, retrasă din activitate, şi a actualei jucătoare Zheng Qinwen (numărul şapte mondial), oraşul Wuhan a fost martorul creşterii exponenţiale a popularităţii tenisului în ultimele două decenii.

Ediţia inaugurală turneului de la Wuhan s-a disputat în 2014 şi a fost câştigată de cehoaica Petra Kvitova, după o finală cu canadianca Eugenie Bouchard.

Ultimele sale două ediţii, disputate în 2018 şi 2019, s-au încheiat cu victoria belarusei Arina Sabalenka.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *