Turneul „Tenis pentru Fapte Bune” – a IV –a

Sport

Asociaţia The Social Incubator, în parteneriat cu Eurosport România şi Warner Bros. Discovery, organizează în perioada 22 – 24 septembrie turneul caritabil „Tenis pentru Fapte Bune”.

Aflat la a patra ediție, turneul “Tenis pentru Fapte Bune” este o competiție sportivă pentru jucători de tenis amatori care doresc să se mențină activi și să se bucure din plin de șansa de a practica un sport pe care îl iubesc, totul în timp ce acțiunea lor sprijină tinerii din medii vulnerabile din România în lupta pentru o viață normală.

În România, doar unul din 40 de tineri care părăsesc sistemul de protecţie a copilului reuşeşte să se angajeze legal, iar ţara noastră ocupă, din păcate, un loc fruntaş în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte victimele traficului de persoane.

În cadrul turneului, organizatorii îşi propun strângerea de fonduri pentru a genera 6.000 de fapte bune, fiecare dintre ele având rolul de a oferi suport tinerilor care se află în tranziţia din sistemul de protecţie a copilului către viaţa pe cont propriu. Acţiunile concrete sunt sprijinirea lor pentru continuare studiilor, consiliere psihologică şi vocaţională şi asigurare de resurse necesare pentru integrarea în societate şi pe piaţa muncii.

Turneul „Tenis pentru Fapte Bune” va avea loc la Pescariu Sports&Spa. La ediţia din acest an sunt aşteptaţi să se înscrie 106 jucători amatori de tenis, care, pe lângă practicarea sportului preferat, îşi doresc să facă şi o faptă bună, aducându-şi contribuţia în susţinerea unei cauze cu impact social major.

Ambasadori de renume susţin turneul, printre aceştia numărându-se sportivi de performanţă, artişti cunoscuţi şi personalităţi media, precum Gabriela Ruse, Raluca Olaru, Mihaela Buzărnescu, Ana Bogdan, Horia Tecău, Virgil Stănescu, Ana Maria Brânză, Cornel Ilie, Sore Mihalache, Marius Manole, Cătălin Bordea, Eli Vorbeşte (Neicuţ), Aluziva, Cristian China Birta, Cristian Mîndru, Dragoş Suciu, Cosmin Cernat şi Constantin Rudniţchi.

Pe 23 septembrie, începând cu ora 10:00, spectatorii se vor bucura de un meci demonstrativ în care personalităţi cunoscute vor intra pe teren pentru a juca pentru schimbare. în cadrul meciului, jucătoarea profesionistă de tenis, Raluca Olaru, şi artiştii Sore Mihalache, Anghel Damian şi Cornel Ilie şi-au confirmat prezenţa.
Accesul spectatorilor la eveniment este gratuit, pe baza înscrierii pe site-ul turneului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *