Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat, marţi, un text legislativ care va pune capăt vânzării de autoturisme noi echipate cu motoare cu ardere internă din 2035, după ce Germania a obţinut o scutire pentru autoturismele care utilizează combustibili sintetici, transmit AFP şi Reuters.
Textul validat va obliga autoturismele noi să nu mai emită CO2 începând de la mijlocul deceniului următor, ceea ce înseamnă, practic, o interdicţie a comercializării de automobile care funcţionează pe bază de benzină şi motorină, precum şi a celor hibride, în beneficiul automobilelor complet electrice.
Potrivit AFP, în rândul celor 27 de state membre doar Polonia a votat împotriva acestei legi. Italia, România şi Bulgaria s-au abţinut cu prilejul votului din rândul miniştrilor europeni ai Energiei reuniţi la Bruxelles.
Anterior, ambasadorii din cele 27 de state membre UE s-au pus de acord pentru a proceda la o adoptare formală în cursul zilei de marţi, ultima etapă a unui lung proces legislativ.
Propunerea de a revizui standardele privind emisiile de CO2 ale autoturismelor şi utilitarelor face parte din pachetul „Fit for 55”. Prezentat de Comisia Europeană la data de 14 iulie 2021, acest pachet va permite UE să îşi reducă emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, şi să ajungă la neutralitate climatică în 2050.
După luni de negocieri, Parlamentul European, Executivul comunitar şi statele membre UE au convenit anul trecut ca termen limită anul 2035 pentru retragerea maşinilor care emit dioxid de carbon. Aceste reglementări vor face imposibilă vânzarea de maşini noi cu motoare pe combustie după 2035. Dar, luna trecută, principala politică a blocului comunitar destinată să accelereze tranziţia Europei la vehiculele electrice a fost pusă pe pauză, după ce Germania şi-a exprimat, în ultimul moment, opoziţia faţă de această iniţiativă. Berlinul a dorit ca vânzările de maşini noi cu motoare pe combustie să fie permise şi după 2035, dacă utilizează combustibili sintetici.
Sâmbătă, Comisia Europeană şi Germania au anunţat că au ajuns la un acord în disputa cu privire la interzicerea vânzării de noi autoturisme echipate cu motoare cu ardere internă. Conform acestui acord, vehiculele echipate cu motoare pe combustie vor putea fi înmatriculate şi după 2035, dacă utilizează exclusiv carburanţi neutri din punct de vedere a emisiilor de CO2, a precizat ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing.