Parlamentarii USR și Forța Dreptei au anunțat că sesizează Curtea Constituțională pe legea Ciucă-Ciolacu ”care protejează marii evazioniști și îi scapă total de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub un milion de euro”.
Prin această lege, opoziția susține că PSD și PNL scad pedepsele pentru cei care produc prin evaziune fiscală prejudicii de până la un milion de euro, iar în cazul în care sunt prinși, aceștia pot scăpa total de răspunderea penală dacă achită prejudiciul plus 15%.
„USR atacă la CCR legea lui Ciolacu și Ciucă de protejare a marilor evazioniști. Vorbim de o mare amnistie, de o invitație pentru încălcarea legii. O lege care continuă moștenirea lui Liviu Dragnea – să ne aducem aminte de celebra lege în care puteai face evaziune fiscală până în 100.000 de euro și scăpai nepedepsit. Acum, cu mâna PNL, evazioniștii ar scăpa cu sume de un milion de euro”, a anunțat într-un comunicat de presă președintele USR, Cătălin Drulă.âOpoziția din Parlament mai susține că Legea Ciucă-Ciolacu încalcă principiul previzibilității și clarității normelor, în condițiile în care incriminează „prezentarea de declarații corecte, declarații electronice corecte privind TVA”.
De asemenea, incriminează tentativa la omisiune sau nedivulgarea de informații, reglementare ce, în mod evident, nu poate da naștere decât la abuzuri, întrucât procurorii nu pot ști, prin telepatie, când vor contribuabilii să nu declare ceva.
„Odată se încurajează mari evazioniști fiscali și, pe de altă parte, oamenii care fac afaceri cinstite în țara asta riscă să aibă cu toții dosare penale în sistemul acesta complicat pe care l-au gândit cei de la PSD și PNL. Nu mai vorbesc de termenul de prescripție care va începe să curgă nu de la data săvârșirii faptei, ci de la o dată ulterioară, când va veni ANAF să controleze. Peste un an, doi, peste aproape zece ani poate veni, ți-a făcut sesizare și termenul abia de atunci începe să curgă, ceea ce este o nebunie totală”, precizează deputatul USR Stelian Ion.
USR și Forța Dreptei mai afirmă că Legea încalcă mai multe prevederi constituționale, inclusiv în ceea ce privește claritatea infracțiunilor nou-introduse.
”Legea Ciucă-Ciolacu stabilește că este infracțiune care poate fi pedepsită cu închisoare până la 10 ani și „operațiunea de creditare efectuată în mod direct sau indirect de către orice persoană fizica, având drept scop efectuarea unor plăți cu sume de bani care provin din omisiunea evidențierii în actele contabile, a operațiunilor comerciale efectuate și/sau a veniturilor realizate, a unuia sau mai multor contribuabili”. Or, faptele nu sunt clar definite, textul lasă loc la interpretări largi și ambigue.
Această lege a fost adoptată cu încălcarea Regulamentului Camerei Deputaților și Regulamentului Senatului, în condițiile în care votul în plen a avut loc la doar câteva ore după dezbaterile din comisiile raportoare. Practic, senatorii și deputații nu au avut posibilitatea obiectivă să analizeze proiectul și au exercitat un vot exclusiv pe recomandarea șefului de grup parlamentar/de partid.
Tot de o încălcare a prevederilor Regulamentului Camerei Deputaților este vorba și în ceea ce privește procedura de vot final, când majoritatea PSD-PNL a forțat reîntoarcerea la etapa de vot pe amendamente, urmată de votarea unui amendament diferit de cel care fusese inițial respins” – mai afirmă cei din USR și Forța Dreptei.