Preşedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat joi că bombardamentele mortale vizând reţeaua energetică ucraineană, care au dus la importante întreruperi de curent, urmează obiectivul stabilit de Kremlin de „a demilitariza” Ucraina, potrivit AFP.
„Pornim de la principiul că în acest mod avem o influenţă asupra complexului militar-industrial al Ucrainei„, a declarat preşedintele rus, în cursul unei întâlniri la Kremlin cu omologul său belarus, Aleksandr Lukaşenko.
În acelaşi timp, Vladimir Putin a susţinut că aceste bombardamente sunt un răspuns la recentele atacuri ucrainene care au ţintit infrastructuri energetice în Rusia, în special rafinării.
„Am observat recent o serie de lovituri asupra siturile noastre energetice şi am fost obligaţi să răspundem„, a spus el.
Vladimir Putin a subliniat că armata rusă nu a lovit instalaţii electrice ucrainene în această iarnă „din motive umanitare„. „Nu am vrut să privăm de electricitate infrastructuri sociale, spitale„, potrivit preşedintelui rus.
În timpul iernii 2022-2023, loviturile ruseşti au lăsat mii de persoane în frig şi întuneric pentru perioade îndelungate.
În această iarnă, reţeaua electrică ucraineană a fost mai puţin vizată până în martie şi la declanşarea unui nou val de bombardamente care o vizează.
Joi, încă o dată, aproximativ 40 de rachete şi tot atâtea drone ruseşti au lovit reţeaua electrică ucraineană, încât preşedintele Volodimir Zelenski i-a implorat pe aliaţii săi occidentali să furnizeze ţării sale cât mai repede posibil sisteme de apărare antiaeriană.