Zile libere pentru părinți și în timpul vacanțelor școlare – pe perioada stării de urgență

Social

Părinții care își supraveghează la domiciliu copiii în vârstă de până la 12 ani după instituirea stării de urgență vor beneficia de zile libere și în timpul vacanțelor școlare”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

“Guvernul a adoptat în acest sens o Ordonanță de Urgență care modifică art. 1 alin. (1) din HG nr. 217/2020 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.

Măsura era necesară în contextul restricționării drastice a circulației persoanelor în ultima perioadă, printr-o serie de ordonanțe militare, mai ales a persoanelor vârstnice, care, în marea lor majoritate, se ocupau de supravegherea nepoților pe timpul zilei.

În cazul părinților care beneficiază deja de zilele libere acordate în baza Legii nr. 19/2020, prelungirea acestei perioadei se face din oficiu, angajatorul urmând să-i înștiințeze despre acest drept prin mijloace de comunicare electronice”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *