Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri în cadrul unei conferinșe de presă că anul acesta nu va avea loc parada militară de 1 Decembrie nici la București. Vor fi invitați la Arcul de Triumf medici, personal medical și ambasadori.
“În acest an, vom onora curajul și sacrificiile înaintașilor noștri făcând noi înșine sacrificiul de a renunța la bucuria participării împreună la manifestările publice tradiționale.
Însă, cu siguranță, vom fi împreună în spirit, ca o națiune puternică, mereu unită și solidară atunci când în joc este chiar salvarea țării noastre.
Din acest motiv, am decis ca ceremonia care avea loc în fiecare an la Arcul de Triumf să fie una extrem de restrânsă, la care sunt invitați ambasadori străini, medici și personal medical. Va fi așadar o ceremonie scurtă, fără paradă militară și, din păcate, fără participarea publicului larg.
Recomandarea experților este de a renunța la orice fel de reuniuni și întâlniri, publice sau private, fiindcă acestea accelerează răspândirea virusului.
Sunt recomandări pe care vă îndemn să le respectăm, inclusiv de 1 Decembrie”,a declarat președintele Klaus Iohannis.