Ziua Unirii Principatelor Române sărbătorită la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba

Lifestyle

„24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române” este titlul proiectului Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, care se va desfăşura duminică, 24 ianuarie 2021, când pe parcursul întregii zile, pe pagina de Facebook a instituţiei, cei interesaţi vor putea lua contact cu câteva informaţii inedite referitoare la prima etapă de unificare a provinciilor istorice româneşti, etapă care a creat premizele formării României Mari.

Proiectul are ca scop, atât marcarea acestei zile speciale din istoria ţării prin furnizarea de informaţii referitoare la acest eveniment, cât şi informarea publicului cu privire la colecţiile de carte de care dispune Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba.

Pe parcursul întregii zile de 24 ianuarie vor fi postate pe pagina de Facebook a instituţiei informaţii inedite, alături de liste bibliografice cu cărţi recomandate la fiecare subiect în parte. Faţă de anii anteriori, noutatea proiectului derulat în acest an constă în faptul că evenimentul istoric este abordat prin intermediul artelor: pictură, arte vizuale (fotografie, film), sculptură, arhitectură, design vestimentar, muzică, dans etc.

Programul postărilor pe pagina de Facebook, în data de 24 ianaurie 2021, este următorul:
10:00 Muzică corală şi literatură: Hora Unirii în interpretarea Corului Madrigal

11:00 Pictură: Unirea Principatelor Române în picturile lui Theodor Aman
12:00 Sculptură: Statuile de la Iaşi şi Bucureşti ale domnitorului Alexandru Ioan Cuza
13:00 Dans: RomânIA Tradiţională – Hora la români. Hora Unirii.
14:00 Literatură: Istoria nescrisă: Povestea butonilor lui Mihail Kogălniceanu

15:00 Muzică şi literatură: Maria Tănase – Hora Unirii, 1959; versuri de Vasile Alecsandri
16:00 Arhitectură: Hotelul Concordia – o minune arhitecturală a Bucureştiului şi locul în care s-a scris actul de naştere al României, la 24 ianuarie 1959

17:00 Interviurile Bibliotecii: 24 ianuarie şi Vodă Cuza, invitat special prof. Daniela Cetean
18:00 Muzică de cameră şi literatură: Pe-al nostru steag e scris unire; versuri de Andrei Bârseanu; muzica de Ciprian Porumbescu
19:00 Literatură pentru copii: Bibliovaliza – Moş Ion Roată şi Unirea
20:00 Arte vizuale: Rug şi flacără – film artistic

În intervalul orar 17:00-18:00 va fi transmis sub genericul „Interviurile Bibliotecii”, interviul doamnei Daniela Cetean, profesor de istorie la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia, care timp de o oră va vorbi despre importanţa evenimentului de la 24 ianuarie 1859, despre figura centrală a evenimentului, domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi despre culisele a ceea ce a însemnat primul pas istoric înspre existenţa României ca stat.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba şi de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba şi se derulează în cadrul proiectului 4.7 Zile Speciale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *