Familia Regală dorește să aducă osemintele Reginei Mame Elena din Elvetia, în 18 octombrie anul acesta, ceremonia funerară urmând să aibe loc la Curtea de Argeș în Catedrala istorică Episcopală şi Regală pe 19 octombrie, informează televiziunile.
Prinţesă a Greciei şi a Danemarcei, Elena s-a căsătorit cu Principele Moştenitor Carol al II lea în 1921 şi l-a născut pe Mihai. Căsnicia Elenei şi a lui Carol al II-lea a fost o speranţă pentru dinastia română, dar s-a năruit în 1925, când Carol a renunţat la prerogativele sale regale pentru a rămâne în străinătate cu amanta.
Principesa Elena s-a ocupat de educaţia fiului său, care a devenit rege la 5 ani şi 8 luni, după moartea Regelui Ferdinand.
În timpul primei domnii a Regelui Mihai, Elena a divorțat de Carol, la presiunile pe care le-a făcut acesta din străinătate. În 1930, odată cu reîntoarcerea lui Carol, românii visau să-i încoroneze la Alba Iulia, ca pe Regii Ferdinand şi Maria. Însă Carol al II-lea a obligat-o pe principesa Elena să părăsească România.
I-a permis să își vadă fiul doar două luni pe an. Principesa Elena s-a stabilit la Florența. După înlăturarea lui Carol al II-lea, geeralul Ion Antonescu i-a cerut să se întoarcă în țară şi i-a dat titlul de Regină Mamă și apelativul “Majestate”.
Regina Elena, a murit la vârsta de 86 de ani în ziua de 28 noiembrie 1982, la Laussane, în Elveţia, unde a fost înmormântată.