comisia europeana

A intrat în vigoare legislaţia UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor

Social

Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice au intrat în vigoare joi, 13 iunie, informează Comisia Europeană într-un comunicat.

Noile norme sunt decisive împotriva violenţei de gen şi interzic mutilarea genitală a femeilor, căsătoriile forţate şi cele mai răspândite forme de violenţă cibernetică, precum partajarea neconsimţită de imagini intime (inclusiv deepfake-uri), urmărirea cibernetică şi hărţuirea cibernetică (inclusiv exhibiţionismul cibernetic).

„Pentru prima dată, incriminăm violenţa cibernetică pe criterii de gen, cum ar fi partajarea neconsimţită de imagini intime, inclusiv «deepfake»-uri, care este un coşmar pentru multe femei. Acest tip de violenţă este adesea motivul pentru care femeile părăsesc viaţa publică. Violenţa online este o violenţă reală, iar violenţa împotriva femeilor este o problemă în fiecare minut”, a declarat Vera Jourova, vicepreşedinta CE pentru valori şi transparenţă.

Statele membre trebuie să transpună directiva în legislaţia lor naţională până la 14 iunie 2027.
Violenţa împotriva femeilor şi violenţa domestică afectează aproximativ una din trei din cele 228 de milioane de femei din UE, se arată în comunicatul de presă al Executivului european.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *