Aplicația InfoCons te ajută să economisești energie electrică

Social

Pe 15 Martie celebrăm Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, iar tema propusă pentru anul 2023 este „Responsabilizarea consumatorilor cu privire la tranziția la energie curată”. InfoCons te informează!
Producția de electricitate din surse regenerabile de energie a crescut cu aproape 5% între 2020 și 2021 .

Energia eoliană și energia hidroelectrică au reprezentat peste două treimi din totalul energiei electrice generate din surse regenerabile (37% și, respectiv, 32%). Restul de o treime din electricitate a provenit din energie solară (15%), biocombustibili solizi (7%) și alte surse regenerabile (8%). Energia solară este sursa cu cea mai rapidă creștere; în 2008, aceasta reprezenta doar 1% din energia electrică consumată în UE .

În 2021, mai mult de trei sferturi din consumul brut de energie electrică în Austria ( 76,2%, bazându-se în principal pe energia hidroelectrică ) și în Suedia ( 75,7%, în principal energie hidroelectrică și eoliană ) a fost generat din surse regenerabile . Aceste state membre ale UE au fost urmate de Danemarca ( 62,6%, în principal eoliană ), Portugalia ( 58,4%, eoliană și hidro ) și Croația ( 53,5%, în principal hidro).

La celălalt capăt al scalei, cele mai mici cote de energie electrică din surse regenerabile au fost raportate în Malta (9,7%), Ungaria (13,7%), Luxemburg (14,2%), Cehia (14,5%) și Cipru (14,8%). Pe de altă parte, însă, România se poziționează bine pe scală, cu o cotă de consum de energie electrică din surse regenerabile de 42,4% .

În momentul achiziționării produselor electronice și electrocasnice, aplicația InfoCons vine în sprijinul consumatorilor cu calculatorul pentru estimarea costului de utilizare.
Altfel spus, consumatorii vor putea să estimeze costul aferent consumului de energie pentru fiecare produs scanat. De asemenea, prin intermediul Aplicatiei InfoCons, consumatorii pot compara produsele electronice și electrocasnice pe care și le doresc , pentru a achiziționa produsul potrivit preferințelor și nevoilor lor.

Produsele electronice și electrocasnice ale căror produsele energetice pot fi scanate fac parte din categoriile:
-Mașini de spălat haine;
-Mașini de spălat vase;
-Frigidere;
-Uscătoare;
-Televizoare și monitoare pentru computer.
Pe lângă posibilitatea de a estima costul aferent consumului de energie și de a compara produsele similare, Aplicația
InfoCons redă direct pe telefonul mobil informații precum:
-Clasa energetică;
-Producător;
-Informații tip caracteristici tehnice;
-Posibilitatea de a face o sesizare direct din aplicatie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *