eubrexit

BREXIT – Marea Britanie şi UE au ajuns la un nou acord

Externe

Marea Britanie și Comisia Europeană au ajuns la o înțelegere privind un nou acord pe tema Brexit, au anunțat Boris Johnson, premierul Marii Britanii, și Jean-Claude Juncker, președintele CE.

„Avem un acord nou, prin care preluăm controlul – acum Parlamentul ar trebui să finalizeze sâmbătă Brexit-ul, astfel încât să putem trece la alte priorități, cum ar fi nivelul de trai, NHS, criminalitatea și mediul nostru”, a anunțat premierul britanic într-un mesaj pe Twitter.

La rândul său, Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a transmis:

„Unde există voință, există un acord – avem unul! Este un acord echitabil și echilibrat pentru UE și Marea Britanie și atestă angajamentul nostru pentru găsirea de soluții. Recomand ca #EUCO (Consiliul European) să susțină această înțelegere”.

Cele două părți lucrează acum la întocmirea documentului oficial al acordului, dar încă este necesară aprobarea celor două parlamente – britanic și european.

Liderii Uniunii Europene se reunesc joi şi vineri pentru a discuta despre Brexit. Marea Britanie ar urma să se retragă din UE pe 31 octombrie. Camera Comunelor a adoptat o lege care prevede amânarea ieşirii Marii Britanii din UE dacă nu se ajunge la un acord Brexit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *