Caranavalul de la Veneția a debutat, sâmbată, cu tradiționala paradă nocturnă de-a lungul Canalului Cannaregio, un spectacol pe apă intitulat “Dați vina pe Lună”.
O caravelă veneţiană a plutit deasupra canalului Canareggio, purtată de un balon uriaş, întruchipând Luna, un omagiu adus visătorilor şi călătorilor din toată lumea, dar şi un mod de a marca cei 50 de ani de când primul om a păşit pe astrul care ne luminează nopţile.
În jur de 150 de evenimente artistice, parade, baluri şi spectacole vor avea loc timp de două săptămâni la Carnavalul de la Veneția,unde mii de oameni din toate colţurile lumii, vor purta măști și costume de epocă.
Carnavalul a fost creat la Veneția în anul 1162, a doua zi după victoria militară, însă, peste 700 de ani manifestările au fost întrerupte, fiind reluat abia în anul 1979. Carnavalul celebrează trecerea de la iarnă la primavară.
Anul acesta, organizatorii i-au luat prin surprindere pe vizitatori, cu o impresionantă paradă a gondolelor. Peste 100 de bărci și 700 de navigatori, au sosit din toată regiunea Veneto, pentru parada care a atras 35.000 de oameni în Veneția. Dansatori şi acrobaţi şi-au făcut numerele la bordul bărcilor decorate elaborat, acompaniaţi de muzică şi luminaţi de reflectoare. Mii de oameni s-au aliniat de-a lungul canalului pentru a admira spectacolul.
Peste 300 de artisti participă la evenimentul care, se va încheia în data de 5 martie. Duminică 3 martie, se vor acorda premii în cadrul concursului “Cea mai frumoasă mască”. În această perioadă, milioane de turişti vizitează Venetia, carnavalul fiind principala atracție.