pod

Comisia Europeană a aprobat finanțarea podului suspendat de la Brăila

Externe

Comisia Europeană a aprobat, vineri, alocarea unor fonduri nerambursabile importante: 363 milioane euro, pentru construirea Podului suspendat peste Dunăre, în zona Brăila – Tulcea, ce va costa aproximativ 550 de milioane de euro (2,57 miliarde de lei).

Finanțat prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020), proiectul va avea mari implicații în dezvoltarea regională a Dobrogei, prin fluidizarea traficului între localităţile Brăila, Galați, Tulcea și Constanța și prin creșterea siguranței utilizatorilor.

Viitorul pod peste Dunăre va deservi traficul de tranzit internațional de mărfuri și de persoane de pe teritoriul României, asigurând o mai bună mobilitate și conectivitate la nivel inter-regional. Un alt avantaj este reducerea timpului de călătorie și a costurilor de funcționare ale vehiculelor, diminuand, în același timp, poluarea.

Proiectul prevede construirea propriu-zisă a podului suspendat peste Dunăre, cu o lungime de aproape 2 km, plus a 17 km de drum principal între Brăila și Jijila, a 2 viaducte de acces de 90 m fiecare, a unui drum de legătură (racord cu Macin), de 4,4 km, un pasaj, 12 poduri, 23 structuri casetate, un centru de întreținere și operare, un nod rutier, 7 intersecții la nivel (5 girații și 2 intersecții în T), o stație de taxare. Lungimea totală a drumului nou construit va fi de 23,461 km.

Proiectul începe la nord de municipiul Brăila, din intersecția DN2B Buzău – Brăila – Galați cu șoseaua Baldovinești (km 110 DN2B), intersectează drumul județean DJ221B, după care traversează DN22B Brăila – Galați și Dunărea în zona km 166 (kilometraj pe Dunăre măsurat de la Sulina), după care realizează legătura cu drumul național DN22 Râmnicu Sărat – Brăila – Tulcea (km 108), la nord de
localitatea Jijila. După traversarea Dunării, traseul va face legătura cu DN22, între localităţile Smârdan și Macin, printr-un drum de legătură.
Podul suspendat peste Dunare, cu lungimea exactă de 1.974 m, va avea o deschidere centrală de 1.120 m și două deschideri laterale de 490 m, respectiv 365 m.
Termenul de execuție pentru pod este anul 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *