Comisia Europenă înăsprește verificările cetățeniilor primite în schimbul investițiilor

Externe

Comisia UE va monitoriza „programele de cetățenie sau de ședere” pentru investitori, sau schemele pe care unele țări precum Malta, Cipru și Bulgaria le aplică pentru a atrage noi rezidenți din afara UE, oferindu-le cetățenie europeană în condiții mai puțin stringente, în schimbul investițiilor. Pentru Bruxelles există riscuri și de accea vor înăspri verificările cetățenilor din afara blocului europen.
Prima problemă este securitatea: controalele solicitanților nu sunt suficient de riguroase, iar sistemele de informații centralizate ale UE, cum ar fi sistemul de informații Schengen (SIS), nu sunt utilizate în mod sistematic, așa cum este prevăzut. Apoi, există riscul de spălare a banilor și, prin urmare, sunt necesare controale mai bune.
Același lucru este valabil și pentru evaziunea fiscală, pentru a împiedica persoanele să profite de aceste programe, pentru a beneficia de norme fiscale avantajoase. Comisia vrea mai multă transparență în ceea ce privește gestionarea programelor, inclusiv numărul de cereri primite, acceptate sau respinse și originea solicitanților. Din aceste motive Bruxelles-ul va stabili un grup de experți din statele membre care vor încerca să înțeleagă cum să reducă riscurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *