iordache

Comisia Iordache – a fost desființată de Parlament

Politica

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au aprobat, marţi, desfiinţarea Comisiei speciale pentru modificarea Legilor justiţiei, al cărei preşedinte era Florin Iordache. Solicitarea a fost făcută de preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu.

Încă din luna iulie, Marcel Ciolacu anunța că va propune desfiinţarea Comisiei speciale: „Am luat act de decizia CCR. Mai mult ca sigur, am anunţat deja că o să avem o nouă abordare. În primul rând, o să propun colegilor mei desfiinţarea comisiei Iordache sau comisia specială care s-a ocupat de modificările de justiţie, a codurilor penale, a codurilor de procedură penală. Ele o să intre într-un parcurs parlamentar normal.

În primul rând la Senat, ca şi primă Cameră sesizată, în Comisiile juridice. Se pare că funcţionalitatea comisiei speciale nu a fost cea dorită, dimpotrivă ea a avut un impact public negativ şi asupra partidului pe care îl reprezint, dar şi asupra instituţiei Parlamentul României. O să avem o abordare, în primul rând priorităţile fiind deciziile neconstituţionale deja declarate de către CCR şi pe urmă o să vedem dacă este oportun o altă modificare atât la codurile penale, cât şi la codurile de procedură penală”, a declarat Marcel Ciolacu, pe 30 iulie, la Parlament.

Comisia a fost înființată pe 27 septembrie 2017. În noiembrie 2017, fostul ministru al Justiției Florin Iordache, deputat PSD, cerea Parlamentului extinderea atribuţiilor comisiei speciale, astfel încât să aibă competenţe pentru modificarea tuturor legilor cu incidenţă asupra justiţiei.

De asemenea, raportul tehnic MCV din 2018 conţine critici dure la adresa măsurilor adoptate în domeniul justiţiei, ca urmare a modificărilor adoptate de către comisia lui Florin Iordache.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *