iordache

Comisia Iordache – raport favorabil pe modificările la Codul Penal

Politica

Codurile penale vor fi modificate de urgenţă în Parlament. Marţi a avut loc prima şedinţă a Comisiei speciale conduse de Florin Iordache, iar miercuri urmează să aibă loc şi un vot, în plenul Senatului.

Proiectul de modificare a Codului Penal a fost adoptat, cu 12 voturi „pentru” din partea majorităţii PSD-ALDE-UDMR şi 7 împotrivă, din partea USR şi PNL.

Comisia parlamentară specială privind legile Justiţiei a dat marţi raport favorabil modificărilor la Codul penal, eliminând mai multe prevederi din forma iniţială, care au fost declarate neconstituţionale de către CCR.

Comisia specială a decis să rămână în formă iniţială mai multe articole criticate de Opoziţie, pe motiv că nu au fost atacate sau nu au fost declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională.

Unul dintre acestea se referă la reducerea termenelor de prescripţie a pedepselor. Astfel, termenele de prescripţie a răspunderii penale vor fi: de 8 ani, faţă de 10 ani în legea în vigoare, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani; şi de 6 ani, în loc de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.

Un alt text se referă la abrogarea neglijenţei în serviciu. Totodată, o altă modificare prevede introducerea unui termen de un an în care se poate face un denunţ. “Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă faptă mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 1 an de la data săvârşirii acesteia”, prevede textul.

Raportul urmează să intre miercuri în dezbaterea plenului Senatului, după cum a anunţat preşedintele Comisiei speciale, Florin Iordache. El a precizat că marţea viitoare comisia se va reuni din nou, astfel încât miercuri aceste modificări să fie adoptate în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

La începutul ședinței, deputatul PSD Florin Iordache, care conduce această comisie, s-a arătat nemulțumit de activitatea ministrului Toader.

“Suntem aici pentru că, dintr-o regretabilă eroare a guvernării PSD – ALDE, Guvernul nu a reuşit să implementeze deciziile constituţionale, potrivit ultimei decizii a CCR. De aceea am invitat reprezentanţii ministerului, pentru că e anormal. Guvernul a avut patru luni de zile să ducă la îndeplinire decizia CCR şi din săptămână în săptămână şi din lună în lună ne-am trezit în luna aprilie când decizia CCR, care stabilea că anumite articole din Codurile penale sunt constituţionale şi altele sunt neconstituţionale, suntem în aceeaşi situaţie”, a afirmat Iordache.
El a mai anunţat că propunerea PSD este să elimine acele articole din codurile penale care au ”vicii de constituționalitate”.

”Decizia politică a noastră este aceea de a discuta acele articole neconstituționale declarate de Curte, să fie eliminate. Vom prezenta și un calendar, ca să vă pregătiți mai departe. Să trimitem Senatului forma Codului Penal cu articolele declarate constituționale și să fie adoptată mâine, iar săptămâna viitoare să fie atât codul penal, cât și codul de procedură penală, articolele constituționale, să fie adoptate de către Camera Deputaților. În consecință, președintele României să aibă două legi, codul penal și codul de procedură penală cu toate acele articole declarate constituționale. Și atunci, posibilitatea atacării la Curte a dumneavoastră sau a președintelui – să vedem pe ce subiecte mai puteți ataca – sau există și posibilitatea reexaminării.” – a spus Iordache.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *