liviu dragnea condamnat

Decizia CCR privind invalidarea mandatului de parlamentar al lui Liviu Dragnea

Politica

Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea PNL privind invalidarea mandatului de parlamentar al lui Liviu Dragnea, fost preşedinte al Camerei.

Liberalii invocau faptul că Liviu Dragnea a fost condamnat anterior pentru o infracţiune de natură electorală.

″PNL solicită CCR invalidarea mandatului de parlamentar pentru Liviu Dragnea. Ca atare, PNL s-a întors cu doi ani şi jumătate la punerea în acord a Regulamentului Camerei Deputaţilor, deciziilor CCR şi Legii privind organizarea referendumului şi constatăm că acestea trei sunt în contradicţie cu decizia Camerei Deputaţilor de validare a mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea. Cu alte cuvinte, PNL a făcut o sesizare de neconstituţionalitate a hotărârii Parlamentului prin care mandatul lui Liviu Dragnea a fost validat”, declara, pe 13 mai, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.

Deputatul Gabriel Andronache a explicat motivele sesizării la CCR.
“Contestaţia se referă la hotărârea (…) din 2016 a Camerei Deputaţilor prin care au fost validate mandatele tuturor deputaţilor. Noi nu sesizăm CCR cu privire la întreaga hotărâre a Camerei, ci doar cu privire la punctul 36 paragraful 4 din această hotărâre, respectiv validarea mandatului de deputat al lui Liviu Dragnea.

Motivul este prevăzut de articolul 7 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, în care se spune că o condiţie esenţială care trebuie realizată în sens negativ, adică nu trebuie îndeplinită, este cea referitoare la faptul de a fi sau nu condamnat pentru fraudă electorală cel care urmează să fie validat ca deputat. Dacă ne uităm, vom vedea că domnul Dragnea a fost condamnat pentru o infracţiune de natură electorală. Dacă studiem Codul penal sau doctrina de specialitate, vom vedea că infracţiunile din cadrul procesului electoral de la referendum sunt asimilate fraudelor electorale. La momentul la care s-a produs validarea, vom constata că acea condamnare era definitivă”, a arătat Andronache.

Pe 27 mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. În prezent, acesta este încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *