În cadrul şedinţei Din 12 ianuarie 2022, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a adoptat măsuri privind funcţionarea pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, potrivit unui comunicat de presă, după cum urmează:
A) Reglementare
Norma pentru aplicarea Ghidului ESMA privind comunicările publicitare în temeiul Regulamentului (UE) 2019/1156 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 iunie 2019 privind facilitarea distribuţiei transfrontaliere a organismelor de plasament colectiv şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 345/2013, (UE) nr. 346/2013 şi (UE) nr. 1286/2014 (norma va fi transmisă, spre publicare, Monitorului Oficial la României).
B) Autorizare
Aprobarea numirii doamnei Konrad Alexandra în funcţia de administrator al societăţii MediHelp International Broker de Asigurare S.R.L. şi a modificării Actului constitutiv, în consecinţă;
Aprobarea solicitării SAI Certinvest S.A. de autorizare a modificării intervenite în modul de organizare şi funcţionare a societăţii ca urmare a majorării capitalului social;
Aprobarea emiterii Certificatului de Înregistrare a majorării capitalului social al societăţii Martens S.A. şi adoptarea măsurii asiguratorii de blocare unică a transferului acţiunilor cu care s-a majorat capitalul social, începând cu data înregistrării la Depozitarul Central a acestora;
Aprobarea modificărilor aduse Actului constitutiv al societăţii Dasig Consulting Broker de Asigurare-Reasigurare S.R.L. (modificare structură asociaţi ca urmare a cesiunii de părţi sociale, numire nou administrator);
Aprobarea modificării adusă Actului constitutiv al societăţii Prestige Insurance Broker de Asigurare S.R.L. referitoare la completarea obiectului de activitate;
Aprobarea cererii de autorizare a modificării Actului individual de aderare la Fondul de Pensii Facultative NN Optim, administrat de NN Asigurări de Viaţă S.A.;
Aprobarea cererii de autorizare a modificării Actului individual de aderare la Fondul de Pensii Facultative NN Activ, administrat de NN Asigurări de Viaţă S.A.
Despre Autoritatea de Supraveghere Financiară
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.