Emmanuel Macron

Emmanuel Macron – despre summitul de la Sibiu

Actualitate Politica

Președintele Franței, Emmanuel Macron, prezent la Summitul de la Sibiu, a declarat în conferința de presă de la finalul întâlnirilor oficiale că este vigilent în privința deciziilor luate de guvernul român, „care au dus la fragilizarea statului de drept”.

„Cred că există decizii luate de guvernul român care au dus la fragilizarea statului de drept. Comisia Europeană a avut ocazia de a spune acest lucru şi suntem vigilenţi în această privinţă. Dar am notat şi că preşedintele (Klaus) Iohannis a fost mereu aici, vigilent, prezent, puternic, pentru a ţine linia”, a spus Macron jurnaliștilor prezenți.

„Am avut această reuniune în formatul de 27, de Ziua Europei, reuniune care a fost importantă pentru evocarea temelor viitoare; au fost abordate teme referitoare de strategiile în materie de politică externă, dar şi teme interne, mai precis despre viitorul Europei”, a mai declarat Macron după reuniunea Consiliului European de la Sibiu.

„Aş rezuma totul la câteva subiecte majore; reuniunea este importantă, din punctul meu de vedere, pentru că s-a discutat despre gestionarea crizelor, lucru important în prezent în contextul Brexit, apoi pentru că reuniunea intervine cu 15 zile înaintea alegerilor din întreaga Europă, când oamenii vor exprima opţiuni. Sigur că sunt nuanţe în funcţie de listele fiecărei ţări; sunt proiecte pe care vrem să le construim în Europa, prin reformarea şi îmbunătăţirea Europei. Există şi proiecte în sensul destructurării, în sensul revenirii la naţionalism. Deci, alegerile reprezintă o etapă absolut esenţială pentru a defini proiectele de viitor”, a continuat Emmanuel Macron.

„Consider pentru România, pentru poporul român, că a fi un stat puternic în UE, a respectă toate valorile UE, inclusiv independenţa justiţiei şi tot ce constituie statul de drept, este un element foarte important pentru popor.
Deci sunt, evident, alături de Comisie şi suntem mai multe state membre care ne-am exprimat cu claritate pe acest subiect”, a mai spus Emmanuel Macron la Sibiu.

Macron a mai spus, în același timp, că susține „în această privinţă, deciziile puternice luate în mai multe rânduri de preşedintele Iohannis”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *