emmanuel macron

Franţa îşi menţine ambasadorul în Niger – deşi junta militară l-a izolat în clădirea ambasadei

Externe

Franţa îşi va menţine la post ambasadorul în Niger şi respinge presiunile juntei militare care conduce această ţară după lovitura de stat de a-l retrage de la post, deşi noua putere instalată la Niamey l-a declarat persona non-grata, a afirmat şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, potrivit agenţiei EFE.

„Ambasadorul Sylvain Itté şi mai mulţi diplomaţi francezi sunt practic luaţi ostatici în ambasada franceză şi li se permite să mănânce doar raţii militare”, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron.

Catherine Colonna a precizat că ambasadorul „este bine”, iar Parisul „examinează constant evoluţia situaţiei şi a securităţii sale”, dar cel puţin în acest moment nu intenţionează să-l retragă de la post. „A fost acreditat de către autorităţile legitime ale Nigerului. El este la postul său şi va rămâne acolo atât timp cât dorim noi, întrucât nu avem de ce să recunoaştem decizia unei puteri fără nicio legitimitate”, a indicat şefa diplomaţiei franceze.

Pe 26 august, noile autorităţi din Niger au comunicat Franţei că, în urma „acţiunilor ostile împotriva intereselor Nigerului” desfăşurate de guvernul de la Paris, ambasadorul francez la Niamey a fost declarat persona non grata şi trebuie să părăsească Nigerul în termen de 48 de ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *