bani

În urma recalculării, 1.500 de lei în plus la pensie. Care sunt pensionarii ce vor primi acești bani

Social

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a declarat că în urma recalculării pensiilor, vor fi unii pensionari ce vor primi până la 1.500 de lei în plus, în urma acestei operațiuni.

„Spre exemplu, un fost tâmplar la Antepriza construcții-montaj are în momentul de față 36 de puncte contributive calculate efectiv pe contributivitate şi a realizat 43 de ani, o lună și 23 de zile”, a explicat acesta.
Pentru calculul punctelor de stabilitate este folosit numai stagiul de cotizare contributiv. Acesta se compune decât din primele două componente, respectiv cele normale și condițiile de grupă.

Stagiul contributiv este de 36 de ani şi 7 luni şi, în momentul de față, are o pensie în plată de 2.192 de lei. Totodată, are un număr total de puncte de stabilitate de 7,8331.

Aceste puncte de stabilitate se adaugă la punctele contributive, rezultând un număr total de puncte de 44,73073. Astfel, pensia ajunge de la 2.192 de lei, la 3.624 lei. Diferența este de 1.432 lei în plus.

Daniel Baciu a mai precizat că aceasta este suma pe care pensionarul o va avea după recalculare, de la 1 septembrie 2024. Rezultatul este o creștere de 65,33%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *