fabrica

Investitorii străini pleacă din România

Social

Mai multe companii multinaţionale care au fabrici în vestul ţării anunţă că se retrag din România.

Investitorii invocă lipsa forţei de muncă calificată, fluctuaţia foarte mare a angajaţilor şi taxele mari pe care trebuie să le achite statului român.

După Nestle, o altă fabrică din vestul ţării se închide. Rieker, compania elveţiană care produce încălţăminte la Lugoj, în judeţul Timiş, de 21 de ani, a anunţat că va concedia aproape 700 de angajaţi până la sfârşitul lunii aprilie.

Reprezentanţii companiei au motivat plecarea din Lugoj, din lipsa forţei de muncă, dar şi din cauza costurilor ridicate pentru transportul angajaţilor din localităţile limitrofe. De altfel, în ultimele trei luni au înregistrat o creştere cu 35% a cheltuielilor cu utilităţile.

„Piaţa muncii este extrem de dinamică şi de competitivă în judeţul Timiş şi va fi din ce în ce mai competitivă, ceea ce face să crească din ce în ce mai mult costurile cu forţa de muncă, pe fondul unei lupte acerbe pentru atragerea angajaţilor. De asemenea, ne confruntăm cu lipsa forţei de muncă calificată în domeniul confecţii încălţăminte din cauza absenţei şcolilor profesionale. (…) Circa 40% din angajaţi fiind noi (…) duce la o scădere a calităţii produselor”, a transmis compania într-un comunicat de presă.

Şi în Curtici, judeţul Arad, o companie cu 1.000 de angajaţi, care confecţionează haine pentru branduri de renume, a decis să îşi închidă activitatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *