Joe Biden – Acţiunile militare ale Israelului în Fâşia Gaza sunt ”excesive”

Externe

Preşedintele Statelor Unite Joe Biden şi-a înăsprit tonul faţă de Israel şi a descris lupta împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas în războiul din Gaza ca fiind disproporţionată, relatează vineri agenţia DPA.
„Sunt de părere, după cum ştiţi, că răspunsul în Gaza, în Fâşia Gaza, este excesiv„, a declarat Biden la Casa Albă, joi seară.

Sunt mulţi oameni nevinovaţi care mor de foame, în nevoie sau chiar pe moarte. Acest lucru trebuie să înceteze„, a insistat Biden.
În timpul apariţiei sale în faţa reporterilor, preşedintelui democrat i s-a adresat o întrebare despre criza din Orientul Mijlociu.
Secretarul de stat americanu Antony Blinken a adoptat de asemenea un ton clar în timpul nei vizite în Israel miercuri, îndemnând conducerea israeliană să facă mai mult pentru a proteja civilii în războiul din Gaza.

Dezumanizarea pe care a experimentat-o Israelul în timpul masacrului comis de Hamas în octombrie 2023, care a făcut cel puţin 1.200 de morţi, „nu îi poate da dreptul” Israelului să-i dezumanizeze pe alţii, a declarat Blinken la Tel Aviv.
Sacrificiile zilnice pe care operaţiunile militare le produc în rândul populaţiei civile nevinovate sunt „în continuare prea ridicate”, potrivit lui Blinken.

El i-a transmis acest lucru inclusiv prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu şi altor membri ai guvernului în timpul discuţiilor sale cu aceştia.
SUA îndeamnă Israelul de ceva vreme să protejeze mai bine civilii şi să ofere mai mult ajutor populaţiei din Gaza. Cu toate acestea, ultimele declaraţii ale guvernului Statelor Unite indică o enervare în creştere faţă de acţiunile neglijente ale conducerii israeliene, scrie DPA.

Aproape 28.000 de palestinieni au fost ucişi în Fâşia Gaza de la începutul războiului, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.
Numărul ridicat de victime civile în războiul din Gaza şi catastrofa umanitară pentru populaţia civilă palestiniană ca rezultat direct al conflictului au declanşat critici internaţionale aspre faţă de acţiunile Israelului, potrivit DPA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *