Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj comunităţii musulmane din România cu ocazia începerii lunii postului Ramadan.
Președintele a spus că acesta este “o perioadă de reflecţie asupra mesajului revelat al Coranului, care pune accent pe valorile toleranţei, generozităţii şi respectului pentru diversitate, ca fundamente ale bunei convieţuiri”.
“Cu prilejul lunii Ramadan, transmit un salut călduros întregii comunităţi musulmane din România. Postul Ramadanului este o perioadă de reflecţie asupra mesajului revelat al Coranului, care pune accent pe valorile toleranţei, generozităţii şi respectului pentru diversitate, ca fundamente ale bunei convieţuiri.
Cred cu tărie că, în România, dialogul interconfesional şi interetnic are o contribuţie semnificativă la consolidarea parcursului democratic al societăţii noastre, inspirându-ne strădania de a construi, împreună cu tânăra generaţie, un viitor mai bun, în prosperitate şi înţelegere reciprocă”, este mesajul transmis de preşedintele Iohannis, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Membrii comunităţii musulmane din România vor celebra luni, 6 mai, la ora 3,45, începutul Lunii Sfinte Ramazan, perioadă în care credincioşilor le este interzis să se hrănească şi să se hidrateze, din zori de zi până la apusul soarelui, informează Şeful Cultului Musulman din România, Muftiul Muurat Iusuf.
Luna Ramazan / Ramadan semnifică, în religia islamică, începutul revelării Coranului Cel Sfânt, de către Îngerul Gavril, Profetului Muhammed, eveniment ce se consideră a fi avut loc în Noaptea Sfântă de Kadir, a 27-a noapte din Luna Sfântă Ramazan, în Peştera Hira din muntele Nur, de lângă oraşul Mecca, în anul 610, revelaţie ce a durat 23 de ani.