presedintele romaniei

Klaus Iohannis retrimite bugetul la Parlament pentru “corectură și îmbunătățire”

Actualitate Politica

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că va retrimite proiectul de buget pe 2019 în Parlament pentru a fi corectat și îmbunătățit. Această decizie vine după ce Curtea Constituţională a respins sesizarea preşedintelui privind bugetul, dar a declarat legea plafoanelor bugetare drept neconstituţională.

Președintele a transmis că ”Parlamentul are ocazia și responsabilitatea să facă rapid corecturile necesare, astfel încât bugetul să fie pentru dezvoltarea României”.

”Decizia de astăzi a CCR cu privire la legea plafoanelor demonstrează încă o dată, dacă a fost nevoie, că PSD legiferează nu numai imoral şi prost, dar şi neconstituţional. CCR a decis că una dintre legile pe care le-am contestat, legea plafoanelor a fost adoptată de majoritatea pesedistă cu încălcarea normelor. În ceea ce priveşte decizia pe legea bugetului de stat, nu voi comenta hotărârea Curţii, dar bugetul este croit greşit, pe cifre false, împotriva tuturor obiectivelor majore ale românilor. Pe scurt, rămâne bugetul ruşinii naţionale. Cel mai slab Guvern din istoria post-decembristră, un Guvern al incompetenţei a croit un buget pe măsura sa.

Bugetul pe 2019 e construit pe un scenariu fantezist, fără garanţii pentru punerea în aplicare, fapt confirmat de instituţiile europene”, a afirmat Klaus Iohannis.

Preşedintele a susţinut că măsuri precum OUG 114 adoptată de Guvern la finalul anului sau proiectul de lege privind aducerea în ţară a aurului României din afara graniţelor arată disperarea PSD de a face rost de bani pentru că ştie că bugetul are mari probleme.

„Guvernul e disperat să facă rost de bani și inventează măsuri. Apar peste noapte inițiative precum ordonanţa lăcomiei sau intenția de a pune mâna pe rezerva de aur arată că nici măcar PSD nu are încredere că bugetul lor poate fi realizat și de aceea se caută noi soluții extreme pentru a face rost de bani. Cine va deconta nota pentru dezastrul propus de PSD în economie? Din păcate, răspunsul e simplu: cetățenii și mediul privat.

Prețuri în creștere, taxe suplimentare!”, a declarat președintele.
Şeful statului a subliniat că „PSD este singurul vinovat pentru toate aceste întârzieri ale bugetului” şi a cerut ca după reexaminare să facă un „buget sănătos pentru România”.

„Voi retrimite Parlamentului pentru corectură și îmbunătățire Legea Bugetului pe 2019. Mesajul e simplu: faceți un buget sănătăos pentru România. Parlamentul are responsabilitatea să facă rapid corecțiile necesare, astfel încât să fie unul pentru dezvoltarea României”, a spus Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *