Ministerul Apărării Naționale a început pregătirile pentru instalarea și operaționalizarea unui Sistem Modular Medical de Izolare și Tratament (SMMIT) la Timișoara, în incinta stadionului CFR, potrivit unui comunicat de presă, al MApN.
Începând cu miercuri, 22 aprilie, sunt planificate operațiunile de transport al containerelor și echipamentelor SMMIT de la Centrul Farmaceutic Zonal Sebeș către locația de instalare și lucrări de amenajare genistică pentru pregătirea terenului. Ulterior, vor fi desfășurate activitățile de instalare a tuturor elementelor componente ale facilității medicale, precum și racordarea la utilități.
Sistemul este alcătuit dintr-o zonă medicală cu o capacitate de 56 de locuri, din care patru pentru ATI și este compus, printre altele, din unități de triaj, radiologie, sterilizare, laborator și zonă de decontaminare. În locație va fi instalat și un modul (tabără) de carantinare și izolare, cu o capacitate de 120 de locuri.
Formațiunea medicală va funcționa ca secție de boli infecțioase a Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara, pentru tratarea cazurilor uşoare și medii de infectare cu virusul SARS-CoV-2.
Instalarea și operaționalizarea SMMIT Timișoara este realizată de Direcția medicală, Statul Major al Forţelor Terestre, Comandamentul Logistic Întrunit, Direcția logistică și Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii, se arată în comunicat.