Carmen Dan

Ministrul de Interne – ”nu-mi voi da demisia nici imediat, nici imediat”

Politica

Ministrul de Interne, Carmen Dan, i-a transmis miercuri seară președintelui, care a cerut demiterea sa pentru modul de organizare a alegerilor, că nu își va da demisia „nici imediat, nici imediat”.

Declarațiile făcute de Carmen Dan:
”Declaraţia de astăzi a preşedintelui Iohannis mă determină să prezint câteva motive pentru care cererea demisiei este nejustificată. MAI a avut ca principală atribuţie asigurarea în condiţii de siguranţă a alegerilor desfăşurate în plan naţional, adică în ţară, de aceea este Minister de Interne.

O altă atribuţie a fost asigurarea respectării termenelor, tot în ţară. Are, oare, cineva probe sau indicii că votul din ţară a fost fraudat? Dacă da, să înţelegem că PNL a câştigat nişte alegeri fraudate?

Vă asigur că toate datele centralizate în ziua votului arată că nu au existat situaţii în planul ordinii publice care să influenţeze rezultatul votului. Dacă organizatoric putem discuta de sincop, atunci tot MAI este acela care a sesizat public situaţiile privind funcţionarea tabletelor şi modul cum acestea semnalau în mod eronat diverse situaţii, care ar fi reprezentat un posibil vot multiplu.

Vă asigur că, din verificările poliţiei, nu s-au confirmat astfel de cazuri. Toate aceste acţiuni le-am prezentat public, transparent.
Guvernul nu a organizat mai puţine secţii în ţară decât la alte alegeri.
Un rol extrem de important în desfăşurarea procesului de votare l-a avut STS. Toţi românii care au votat ştiu ce a însemnat timpul necesar validării cărţilor de identitate. Tabletele şi toată structura tehnica au fost asigurate de STS, iar personalul instruit tot de STS.

Eu nu acuz instituţii, spun adevăruri, la care domnul preşedinte are acces. Cu toate acestea, vrea asumări politice.

Nu este o surpriză pentru nimeni că domnul preşedinte îmi cere demisia. Nu e prima dată, cred că este deja de notorietate această idee fixă a dansului. De aceea, politic, îi răspund că nu mă intimidează, nici când cererile sunt dublate de riscul unor dosare penale.

O demisie o voi depunde numai când partidul din care fac parte mi-o va cere.
Nu-mi voi da demisia nici imediat, nici imediat.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *