Ministerul Culturii a găzduit, la data de 11 ianuarie 2022, o întâlnire cu reprezentanți ai organismelor de gestiune colectivă, utilizatorilor și ai autorității de reglementare ORDA – Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, informează instituția într-un comunicat de presă.
La întrevedere au participat Ministrul Culturii Lucian Romașcanu și secretarul de stat András István Demeter.
Discuțiile au vizat proiectul de Lege de aprobare a inițiativei legislative a guvernului privind transpunerea directivelor europene incidente în materia drepturilor de autor.
Toți participanții și-au exprimat opiniile urmând ca observațiile constructive ale acestora pe textul actului normativ să fie transmise în scris, până la data de 18 ianuarie, către Ministerul Culturii, care va face demersurile necesare pentru ca forma finală a legii de implementare a directivelor europene să reflecte și realitățile acestui domeniu.
România are obligația de a transpune în legislația națională Directiva UE 790/2019, referitoare la copyright și Directiva UE 789/2019, referitoare la transmisiile prin cablu și satelit, până la data de 23 februarie anul curent, se arată în comunicat.