Mugur-Isarescu

Mugur Isărescu – “Nu jucăm la păcănele aurul României”

Social Actualitate

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) va avea o şedinţă referitoare la repatrierea rezervei de aur, a anunţat, marţi, guvernatorul Mugur Isărescu, care a avertizat, însă, că ”rezerva este rezervă, nu investiţie”, iar BNR nu joacă la ”păcănele” aurul României.

Luni, Senatul a adoptat proiectul de lege prin care BNR este obligată să aducă în țară aproape toată rezerva de aur ținută în Londra, la Banca Angliei, inițiat de președintele Camerei Deputaților, liderul PSD Liviu Dragnea, și de senatorul Șerban Nicolae.

Mugur Isărescu a anunțat marți că BNR va avea o ședință specială în acest sens.

„Vom avea o ședință a Consiliului de Administrație. Vom trimite Parlamentului opinia băncii naționale referitoare la repatrierea aurului”, a anunțat Isărescu.

El a avertizat, însă, că rolul rezervei de aur este acela de a reduce costurile de finanţare.

”Rezerva este rezervă, nu reprezintă o investiţie. Ideea că rezerva trebuie să-ţi dea un câştig este mai mult sau mai puţin pe lângă subiect. O pui deoparte pentru momente deosebite, pentru credibilitate. Rezervele reduc costurile de finanţare şi aduc mai multe avantaje. (…) Am mai spus asta, nu jucăm la păcănele aurul Românie”, a spus Isărescu.

Liderul PSD Liviu Dragnea şi senatorul PSD Şerban Nicolae au depus, la sfârşitul lunii februarie, la Senat, pentru dezbatere în regim de urgenţă, proiectul de modificare a Legii privind Statutul Băncii Naţionale a României, prin care stabilesc aducerea în ţară a rezervelor de aur ale BNR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *