grammy

Premiile Grammy 2019

Externe

Cea de-a 61-a gală a premiilor Grammy, a avut loc duminică noapte, la Staples Center, Los Angeles și a fost dominată de femeile din industria muzicală americană, la care vedete precum artista hip-hop Cardi B, Lady Gaga, Jennifer Lopez, actriţa Jada Pinkett Smith şi gazda Alicia Keys au vorbit despre puterea muzicii. Momentul special al serii, a fost prezența surpriză a fostei prime doamne a Statelor Unite, Michelle Obama.

Evenimentul a debutat cu Camila Cabello, care a interpretat pe scenă o versiune dance a single-ului „Havana”, alături de artiștii J Balvin, Ricky Martin și Young Thug.

Alicia Keys, Gaga, Dolly Parton, Miley Cyrus, Janelle Monae, Diana Ross, Katy Perry și laureatul premiului Grammy pentru cel mai bun album country Kacey Musgraves au mai susținut recitaluri pe scenă.

Cele mai multe nominalizări la premiile Grammy 2019 au fost primite de Kendrick Lamar şi Drake, cu câte şapte.

Kacey Musgraves şi Childish Gambino au obţinut câte patru trofee la gala de duminică seară, unde Lady Gaga şi Brandi Carlile au primit câte trei.
Musgraves s-a impus la cea mai importantă categorie a premiilor Grammy, „Album of the Year”, cu „Golden Hour”. Ea a mai câştigat trofee pentru „Best country album”, „Best country song” („Space Cowboy”) şi „Best country solo performance” („Butterflies”).

În alte categorii de top, Childish Gambino a primit Grammy pentru „Song of the Year” şi „Record of the Year”, pentru „This Is America”. Este pentru prima dată când, la Grammy, un cântec hip-hop se impune la ambele categorii.

Cardi B a fost câştigătoarea „Best rap album”, devenind prima femeie premiată la această categorie, cu „Invasion of Privacy”, iar Dua Lipa a câştigat titlul de „Best new artist”.

Drake a fost câştigătorul secţiunii „Best rap song”, cu „God’s Plan.”
Lady Gaga a primit trei premii Grammy – „Best pop solo performance” („Joanne (Where Do You Think You’re Goin’?)”), „Best song written for visual media” („Shallow”) şi „Best pop duo/group performance”, pentru acelaşi cântec din filmul „A Star Is Born” (împărţit cu Bradley Cooper).
Brandi Carlile s-a impus la categoriile „Best American roots performance”, cu „The Joke”, „Best American roots song” pentru acelaşi cântec şi „Best Americana album”, pentru „By The Way, I Forgive You”.

Ariana Grande a câştigat un Grammy în categoria „Pop vocal”, iar trupa Greta Van Fleet, în „Best rock album”.

Chris Cornell a câştigat un trofeu postum pentru „Best rock performance”, cu piesa „When Bad Does Good”.

Gazda show-ului a fost Alicia Keys, premiată cu 15 trofee Grammy de-a lungul timpului.

Michelle Obama a făcut o pauză în turneul de promovare a cărţii sale, „Becoming”, devenită bestseller, pentru a fi prezentă la gală. Apariţia supriză a fostei prime doamne a SUA a fost întâmpinată de public cu ovaţii. Ea a prezentat tributul adus lui Motown alături de Lady Gaga, J. Lo şi Jada Pinkett Smith.

În discursul ei, Obama a povestit despre dragostea din copilărie pentru Motown şi importanţa muzicii în conectarea oamenilor.

„Indiferent că ne place country, rap sau rock, muzica ne ajută să ne împărtăşim supărările, bucuriile şi speranţele. Ne permite să ne auzim unii pe alţii. Muzica ne demonstrează să totul contează, fiecare poveste, fiecare voce, fiecare notă. Este adevărat, doamnelor?”, a spus ea, iar Gaga, J Lo şi Smith au fost de acord.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *