Președintele chinez afirmă că Beijingul dorește legături mai strânse cu Uniunea Europeană

Externe

China doreşte să-şi consolideze relaţiile cu Uniunea Europeană, a declarat vineri preşedintele Xi Jinping în cadrul unei întrevederi, la Beijing, cu premierul belgian Alexander De Croo, relatează AFP.

De Croo a sosit joi în China şi a inaugurat noua ambasadă a Belgiei la Beijing. El s-a întâlnit şi cu ministrul chinez de externe Wang Yi.
„China doreşte să lucreze cu Uniunea Europeană pentru a promova un progres constant în relaţiile China-UE în noul an”, a declarat liderul chinez în cadrul întâlnirii cu premierului belgian care a avut loc vineri la Palatul Poporului din Beijing, a informat televiziunea de stat CCTV.

„În contextul unei situaţii internaţionale haotice, este necesar să construim mai multe punţi între China şi Europa”, a spus Xi Jinping, adăugând că cele două părţi ar trebui „să promoveze împreună pacea, stabilitatea şi prosperitatea globală”.

Beijingul şi UE sunt importanţi parteneri comerciali, însă blocul comunitar şi-a semnalat recent intenţia de a-şi reduce dependenţa de China în materie de tehnologie şi în alte sectoare.
UE, îngrijorată de concurenţa potenţial neloială a vehiculelor electrice chineze mai ieftine, a lansat oficial o anchetă privind subvenţiile acordate de Beijing producătorilor chinezi.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat această investigaţie în septembrie, acuzând China că menţine costul vehiculelor sale electrice „artificial scăzut datorită subvenţiilor publice enorme”.
China a denunţat ancheta pe care a calificat-o drept un „protecţionism pur” şi a subliniat că este probabil să dăuneze relaţiilor comerciale sino-europene.
La începutul lunii ianuarie, Beijingul a lansat o anchetă antidumping asupra băuturilor spirtoase, precum coniacul, importate din UE.

Într-o manieră mai generală, deteriorarea relaţiilor dintre China şi Occident în ultimii ani a stârnit îngrijorări la Bruxelles cu privire la potenţialele vulnerabilităţi legate de inteligenţa artificială, dezinformarea şi securitatea datelor.

Premierul belgian Alexander De Croo a scris vineri pe reţeaua de socializare X că s-a întâlnit de asemenea cu premierul chinez Li Qiang pentru „a discuta provocările comune, precum schimbările climatice, apărarea ordinii internaţionale bazate pe reguli şi prevenirea viitoarelor pandemii”.
Cei doi oficiali au discutat şi despre invazia Rusiei în Ucraina, a mai spus De Croo.
Refuzul Beijingului de a condamna Moscova pentru acţiunea militară în Ucraina a afectat relaţiile dintre China şi UE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *