Președintele Iohannis participă la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro

Actualitate

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a susţinut joi, 23 martie 2023, la Bruxelles, Regatul Belgiei, declaraţii de presă înaintea participării la reuniunea Consiliului European, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Vă prezentăm în continuare transcrierea declaraţiilor de presă:

„Bună ziua!
Avem peste câteva minute Consiliul European de primăvară, cu o agendă foarte bogată. Chiar la început, acum, avem o întâlnire cu Secretarul General ONU. Vom discuta chestiunea care ne preocupă pe toţi: războiul din Ucraina, cum poate fi ajutată Ucraina, cum poate fi prevenită criza alimentară globală. Acestea sunt temele cele mai importante în prima parte, eu voi reitera ce am mai spus şi lucrul în care cred – noi trebuie să fim uniţi, de partea Ucrainei, trebuie să fim solidari cu Ucraina. Trebuie să ajutăm Ucraina cu tot ce putem. Este foarte important ca Ucraina să aibă o poziţie puternică şi noi putem să facem multe lucruri.

De exemplu, România, ştiţi bine, a ajutat Ucraina din prima zi şi pe ucrainenii care au venit în România şi pe cei care au rămas în Ucraina. Am construit un sistem de logistică care a permis exportul cerealelor ucrainene – peste jumătate din exportul lor s-a realizat prin căile logistice din România.
Vom discuta, sigur, şi alte aspecte legate de aceste circumstanţe. Consiliul propriu-zis va continua cu teme extrem de importante legate de economie, de Piaţa Unică, de competitivitate. Vom discuta care vor fi cele mai bune metode pentru a preveni dezindustrializarea Europei, deci pentru a permite industriilor performante să rămână în Europa, vom discuta despre energie – cum putem să prevenim acele creşteri complet contra-productive de preţuri la energie, cum putem să asigurăm carburanţii pentru iarna care va veni, atât gaz, cât şi petrol.

Iar un punct special pe care l-aş menţiona – în Concluzii, noi am reuşit, colegele şi colegii noştri s-au implicat foarte mult, am reuşit să includem un pasaj relevant pentru Moldova. Moldova va primi un ajutor suplimentar, consistent, un sprijin din partea Uniunii Europene şi acest lucru credem că este foarte important pentru Moldova, evident, dar şi pentru noi şi pentru toată Europa, fiindcă este inadmisibil să lăsăm Moldova pradă unor dezinformări, unor atacuri hibride şi unor ameninţări verbale din partea Rusiei. Acest lucru nu poate să rămână aşa.”,a declarat Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *