Preşedintele Klaus Iohannis va efectua o serie de vizite în Africa

Politica

Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Prezidențiale, președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 14-23 noiembrie 2023, o serie de vizite în Africa: vizite de stat în Republica Kenya, Republica Unită Tanzania și Republica Cabo Verde şi vizită oficială în Republica Senegal.

“Vizitele Președintelui României în Africa reprezintă primul demers politico-diplomatic la acest nivel din ultimii 30 de ani și vizează relansarea relațiilor României cu continentul african, atât în relația directă a țării noastre cu statele africane, cât și ca parte a efortului comun de la nivel european, în contextul mai larg al nevoii de revigorare a relațiilor Uniunea Europeană – Africa în spiritul unui nou parteneriat. Astfel, aceste vizite urmăresc relansarea dialogului politic la nivel înalt cu statele menționate și redinamizarea relațiilor economice și sectoriale, urmărind deschiderea și valorificarea de noi oportunități de colaborare în domenii de interes comun, inclusiv cele privind gestionarea provocărilor la nivel global.

Demersul Președintelui Klaus Iohannis are loc într-un moment de aprofundare și diversificare a relațiilor cu partenerii africani, în contextul în care, în ultimul deceniu, continentul african, în ansamblul său, a căpătat un profil tot mai pronunțat pe plan internațional. Noua statură internațională a Africii este demonstrată inclusiv prin interesul tot mai pregnant al actorilor globali, coroborat cu o creștere a comerțului și a investițiilor, precum și a colaborării în domenii precum dezvoltarea sau securitatea. În acest cadru, România are propria contribuție semnificativă, distinctă, în implementarea parteneriatului strategic euro-african, în spiritul unei cooperări pragmatice, oneste și echilibrate între parteneri egali.

Vizitele în Africa sunt cu atât mai importante în contextul în care România a adoptat recent Strategia Națională pentru Africa, denumită „România – Africa: Parteneriat pentru viitor prin pace, dezvoltare și educație, un document-cadru de viziune”, prin care țara noastră își propune revigorarea relațiilor cu Africa și aducerea lor la un nivel superior, în acord cu interesele României și cu importanța în creștere a Africii pe plan internațional.

Tradiția particulară a raporturilor româno-africane constituie un motiv solid pentru dinamizarea relațiilor României cu Africa, pe baze noi, în acord cu statutul actual al țării noastre. De asemenea, istoria recentă a României constituie un factor favorizant pentru reconectarea cu spațiul african, inclusiv din perspectiva experienței acumulate și a lecțiilor învățate în procesul de tranziție către modernitate caracterizată de democrație, economie de piață, stat de drept și respectarea drepturilor omului. În plus, România are un profil tradițional clar în raport cu Africa, în domeniul educației, al păcii și al securității, precum și în cel al cooperării economice, cărora trebuie să li se acorde o atenție sporită în continuare.

Cu prilejul vizitei de stat în Republica Kenya, Președintele Klaus Iohannis va avea consultări politice bilaterale cu Președintele William Ruto și va participa la sediul ONU de la Nairobi (United Nations Office at Nairobi) la o întâlnire cu directorul executiv al UNEP (United Nations Environment Program). De asemenea, în cadrul vizitei vor fi semnate documente oficiale privind mediul și cooperarea politică și se va inaugura o donație a României pentru o școală kenyană, donație din programul României de asistență pentru dezvoltare.

În cadrul vizitei de stat în Republica Unită Tanzania, Președintele României va avea consultări politice cu Președintele Samia Suluhu Hassan.

Vizita de stat în Republica Cabo Verde va prilejui consultări ale Președintelui României cu Președintele Cabo Verde, José Maria Neves. Programul oficial va include, de asemenea, întrevederi cu Președintele Adunării Naționale, Austelino Tavares Correia, cu Prim-ministrul Cabo Verde, José Ulisses Correia e Silva, și cu primarul orașului Praia, Francisco Avelino Carvalho. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va avea o întâlnire cu foștii studenți din Cabo Verde care au studiat în România.

Cu prilejul vizitei oficiale în Republica Senegal, Președintele României, Klaus Iohannis, va avea consultări politice cu Președintele Senegalului, Macky Sall. De asemenea, programul oficial al vizitei mai include, printre altele, participarea Președintelui Klaus Iohannis, alături de Președintele Macky Sall, la inaugurarea Casei Națiunilor Unite din Senegal, care va găzdui cele 34 de agenții ale ONU prezente în Senegal. Programul vizitei va prilejui şi o întrevedere a Președintelui Klaus Iohannis cu foști studenți senegalezi în România.

Președintele României va urmări, în dialogul cu înalții demnitari din țările vizitate, identificarea măsurilor pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și creșterea schimburilor economice; impulsionarea cooperării sectoriale în domenii de interes comun, precum agricultură și siguranță alimentară, managementul situațiilor de urgență, securitate cibernetică, infrastructură digitală, consolidarea profilului României de furnizor de educație și formare, pornind de la tradiția cooperării în acest domeniu cu statele africane; stimularea continuării cooperării în formate multilaterale și internaționale.

Având în vedere contextul actual complex la nivel global, Președintele României va analiza alături de interlocutorii săi provocările de securitate fără precedent la nivel regional și internațional. Președintele Klaus Iohannis va prezenta impactul conflictului provocat de Rusia în imediata vecinătate a țării noastre, dar și la nivel global, cu accent pe gestionarea problematicii refugiaților, precum și contribuția României la securitatea alimentară globală. Va fi reliefată nevoia combaterii în comun, de către toate statele membre ale ONU, a tendințelor de contestare sau de erodare a principiilor fundamentale ale multilateralismului și ale dreptului internațional, în primul rând a celor înscrise în Carta ONU. Totodată, Președintele României va sublinia necesitatea contracarării fenomenului dezinformării la nivel global.

De asemenea, în cadrul discuțiilor vor fi abordate și alte teme de actualitate, de pe agenda comună şi cea internațională, printre care combaterea schimbărilor climatice, dezvoltarea durabilă, reducerea inegalităților sociale, consolidarea democratică și promovarea drepturilor omului şi alte provocări ale tranziției, precum: dificultățile privind asigurarea de suficiente locuri de muncă decente pentru tineri, integrarea femeilor pe piața muncii și în viața publică, reforma și modernizarea agriculturii, dar și reformele electorale.”, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *