Primarul Daniel Florea

Primarul Daniel Florea – bilanțul celor 3 ani de mandat în fruntea Primăriei Sectorului 5

Social Actualitate

Primarul Daniel Florea și-a prezentat luni, 24 iunie bilanțul celor trei ani de mandat în fruntea Primăriei Sectorului 5.

Dacă în ultima perioadă alți primari s-au grăbit să anunțe falimentul, Daniel Florea prezintă un bilanț pozitiv în care arată că piedicile administrative și birocratice pot fi depășite, iar atragerea de fonduri suplimentare pot duce la creșterea bunăstării alegătorilor, chiar și în situații dificile.

Potrivit datelor ecoomice prezentate, după plecarea echipei lui Marian Vanghelie de la conducerea sectorului, Sectorul 5 avea cel mai mic buget – 430.000 mii lei și cea mai mare datorie publică, aflându-se în pragul falimentului administrative.

La trei ani de preluarea mandatului, în 2019, bugetul Sectorului 5 s-a triplat – 1.324.365,76 mii lei, iar datoria publică a fost refinanțată, permițându-se astfel alocarea de fonduri substanțiale pentru investiții și obținându-se economii totale de 204 milioane de lei în următorii 4 ani.
Primăria condusă de Daniel Florea a atras 425,73 milioane de lei fonduri europene și naționale la Bugetul Sectorului 5. Sub aspect administrativ, Primăria Sectorului 5 a marcat intrarea în normalitate prin ocuparea, în premieră, a postului de arhitect – șef al Sectorului 5, care era vacant de ani de zile!

Una dintre marile realizări anunțată de Daniel Florea este noul sediu al Primăriei, situat pe strada Fabrica de Chibrituri, care găzduiește acum cel mai mare spațiu de lucru cu publicul din România – peste 2.500 mp.

În enumerarea realizărilor echipei sale în slujba locuitorilor sectorului, Daniel Florea a amintit de cea mai mare acțiune de relocare socială din Europa de Est. Mai mult de 100 de oameni din cartierul Ferentari, care locuiau în case de carton, au fost relocați și reintegrați social, iar copiii lor merg acum la școală și trăiesc în condiții civilizate.

O altă realizare marcantă în domeniul reformei asistenței sociale, a fost înființarea Complexului Multifuncțional Sfântul Andrei – unde mai mult de 20.000 de locuitori ai Sectorului 5 beneficiază de servicii medicale de stomatologie, imagistică, nutriție, oftalmologie, dermatologie, laborator de analize, fiziokinetoterapie.

La acestea se mai adaugă în premieră: baie publică și spălătorie socială în cartierul Ferentari; deschiderea în incinta Școlii Gimnaziale nr. 147 „Petrache Poenaru” din strada Bacău nr. 1, a Centrului de Zi de Recuperare a Copilului cu Dizabilități, unic ca suprafață, dotări și complexitate a serviciilor oferite, potrivit raportului lui Daniel Florea.

Tot în premieră după foarte mulți ani, Sectorul 5 are, în cele din urmă, contract de salubrizare și deszăpezire care a ridicat, printre altele, 15.000 de tone de deșeuri din cartierul Ferentari.

Cu toate acestea, Daniel Florea a anunțat că dorește ca de salubritatea Sectorului să se ocupe serviciile specializate ale Primăriei. Tot după o pauză îndelungată, de mai bine de 7 ani a fost reluată, după actualizarea documentației tehnice, reabilitarea termică a blocurilor. În prezent, 143 de blocuri sunt în curs de reabilitare alte aproape 400 de blocuri urmând să fie reabilitate în 2020.

Anul electoral 2020 va găsi,Sectorul 5, drept cel mai sigur din Capitală datorită unui sistem de monitorizare video apreciat de Florea drept cel mai performant din România: „400 de camere de luat vederi pentru unitățile de învățământ, intersecții, parcuri și zone cu grad de pericol ridicat, monitorizate prin cel mai modern Dispecerat al Poliției Locale”. La creșterea siguranței contribuie și faptul că 5.000 de elevi din ciclul primar, beneficiază acum gratuit de un ceas inteligent, cu buton de panică, conectat la un server al Poliției Locale a Sectorului 5 pentru prevenirea și monitorizarea cazurilor de violență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *