Comisia Europeană a reacţionat, în legătură cu mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Purtătorul de cuvânt Maja Kocijancic a precizat că poziţia UE rămâne neschimbată, iar liderii europeni au luat act de afirmaţiile premierului Viorica Dăncilă şi ale preşedintelui Klaus Iohannis.
„Poziţia UE rămâne neschimbată. Am văzut ce a spus prim-ministrul, de asemenea, am văzut reacţia preşedintelui şi aşadar să lăsăm lucrurile aşa cum sunt […]. Avem contacte regulate cu statele membre în privinţa chestiunilor de interes”, a afirmat Maja Kocijancic, purtatorul de cuvânt al Înaltului reprezentant UE pentru Afaceri Externe Federica Mogherini.
Reacţia vine după ce prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunţat, duminică, aflată într-o vizită în SUA, că după finalizarea analizei „şi în deplin consens”, România îşi va muta Ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.
Uniunea Europeană consideră Ierusalimul capitala comună a Israelului şi a viitorului stat palestinian.
Oraşul Ierusalim trebuie să rămână capitala comună a Israelului şi a viitorului stat palestinian, a declarat în 2018 Federica Mogherini, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate. „Trebuie menţinut statutul special şi caracterul oraşului” Ierusalim, a afirmat Mogherini.
UE a exprimat „preocupări grave” în legătură cu decizia lui Donald Trump, avertizând că măsura, o încălcare a unei rezoluţii ONU, riscă să afecteze perspectivele de pace între israelieni şi palestinieni.
„Uniunea Europeană şi statele membre vor continua să respecte consensul internaţional privind oraşul Ierusalim, prevăzut, între altele, în Rezoluţia Consiliului de Securitate ONU 478; aici sunt prevederi privind sediile misiunilor diplomatice până la soluţionarea statutului definitiv al oraşului Ierusalim”, a precizat atunci Federica Mogherini, potrivit unui comunicat al Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE).