dacia

România – în topul țărilor UE în privința vânzărilor auto

Social Actualitate

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au scăzut cu 0,5% în aprilie, în timp ce România, Lituania, Cipru, Croaţia și Grecia au raportat cel mai puternic ritm de creştere, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate vineri.

Datele statistice sunt valabile pentru ţările Uniunii Europene şi cele ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Luna trecută, au fost livrate în Europa aproximativ 1,34 milioane de vehicule, faţă de 1,35 milioane de unităţi în perioada similară din 2018. Cel mai semnificativ avans a fost raportat în Lituania (42,2%), Cipru (39,4%), Croaţia (22,4%), Grecia (17,2%) şi România (13,9%).

În primele patru luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au înregistrat o creştere de 13% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,6%, de la 3,1% în perioada similară din 2018. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 198.811 de unităţi, în creştere faţă de perioada ianuarie – aprilie 2018 (175.863 vehicule).

Grupurile Renault şi Daimler au raportat în primele patru luni din acest an o creştere a vânzărilor de 0,7%, şi, respectiv, 0,05%, în timp ce restul marilor producători auto au înregistrat scăderi, de la minus 25% la Nissan la minus 9,1% la Ford şi minus 0,06% la PSA.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *