Săptămâna Europeană a Mobilităţii

Săptămâna Europeană a Mobilităţii – 16-22 septembrie 2019

Social

Săptămâna Europeană a Mobilităţii are loc în fiecare an în perioada 16-22 septembrie, fiind vorba de o iniţiativă care încurajează oraşele să introducă şi să promoveze măsuri de transport durabil şi să invite cetățenii să încerce alternative la mersul cu maşina.

Tema campaniei din acest an este „Mersul sigur pe jos şi cu bicicleta”. Această inițiativă europeană încurajează oamenii să aleagă moduri active de deplasare, să combine mersul pe jos cu bicicleta și cu transportul public.

Comisia Europeană a stabilit două obiective ambițioase pentru mobilitatea urbană:

• eliminarea treptată din oraşe a autoturismelor care folosesc carburanţi convenționali până în 2050;

• tranziția spre o logistică urbană cu emisii zero în marile centre urbane până în 2030.

În cadrul campaniei, ziua de 22 septembrie este declarată Ziua fără mașini.
Cu acest prilej, Bucureștiul va fi capitala europeană fără autoturisme. Proiectul inițiat de consilierul Tudor Tim Ionescu (ALDE), a fost aprobat în ședinta Consiliului General de la sfârșitul lunii august.

Astfel între orele 9.00 şi 17.00, se interzice circulaţia vehiculelor cu motor, inclusiv LPG, vehiculelor electrice cu 2, 3 sau 4 roţi în arealul: bulevardul Decebal – de la strada Dristorului până la Piaţa Alba Iulia, bulevardul Unirii – de la Piaţa Alba Iulia până la Piaţa Constituţiei, fără afectarea traficului pe bd. Libertăţii, iar la intersecţia cu strada Dristorului cu bulevardul Decebal se va asigura traversarea acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *