Școala de Vară la Muzeul „Grigore Antipa”

Lifestyle

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, să păşească în lumea a cunoaşterii ştiinţifice, ghidaţi de specialiştii muzeului. Ajutați de coordonatori, copiii vor învăța care este rolul mediului înconjurător ca sursă de hrană dar și din punct de vedere cultural.

Timp de șapte săptămâni, între 19 iunie şi 4 august 2023, tinerii naturalişti, care vor urma cursurile Şcolii de Vară de la Antipa vor fi implicaţi în activităţi de cunoaştere şi de ocrotire a naturii, prin întâlniri directe cu cercetătorii care lucrează în muzeu.

‘’În această perioadă, vom organiza 7 module speciale care vor avea loc de luni până vineri, între orele 10:15 şi 12:15, atât în Sălile Atelier cât şi în grădina Muzeului şi parcurile din Bucureşti’’, transmit organizatorii.
Școala de vară presupune șapte module care vor fi organizate în următoarele perioade:
Modul 1: 19 – 23 iunie 2023 – Ora păsărilor;
Modul 2: 26 – 30 iunie 2023 – Natură la microscop;
Modul 3: 3 – 7 iulie 2023 – Planeta insectelor;
Modul 4: 10 – 14 iulie 2023 – Un stil de viaţă popular în lumea animală;
Modul 5: 17 – 21 iulie 2023 – Necuvântătoarele din umbră omului;

Modul 6: 24 – 28 iulie 2023 – Animale ocrotite;
Modul 7: 31 iulie – 4 august 2023 – Raci, crabi, crevete şi alte vedete.
Înscrierea copiilor la Şcoala de Vară 2023 de la Muzeul Antipa se face prin formularul https://antipa.ro/rezervări, în limita a maximum 15 locuri pe grupă.

Programările pentru fiecare modul se vor face în ordinea înscrierii, în limita locurilor disponibile, iar costul de participare este de 260 lei, pe modul, pentru fiecare participant sau 490 lei pentru două module.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *