Şeful diplomaţiei chineze afirmă că Beijingul şi Washingtonul şi-au stabilizat relaţiile

Externe

Ministrul de externe chinez, Wang Yi, a apreciat marţi că relaţiile dintre ţara sa şi Statele Unite s-au „stabilizat” anul trecut, într-un moment în care cele două mari puteri economice îşi consolidează dialogul pentru a-şi depăşi diferendele, relatează AFP.

Relaţiile dintre Beijing şi Washington s-au deteriorat considerabil în ultimii ani şi disputele lor s-au intensificat, de la comerţul cu Taiwanul, la rivalitatea în ceea ce priveşte noile tehnologii şi lupta pentru influenţă în regiunea Asia-Pacific.

Însă, cele două ţări par dornice să reia dialogul, Washingtonul trimiţând mai mulţi importanţi oficiali la Beijing anul trecut şi organizând o întâlnire în noiembrie între preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping la San Francisco, în marja unui summit Apec.

„Cu eforturi ample, cele două părţi şi-au reluat dialogul şi comunicarea, relaţiile bilaterale au încetat să se deterioreze şi s-au stabilizat”, a spus Wang Yi.
Ministrul de externe chinez, care a făcut un bilanţ al acţiunii diplomatice a Chinei, a recunoscut că relaţiile cu Statele Unite au întâmpinat „dificultăţi serioase” la începutul anului 2023.
Beijingul „şi-a exprimat în mod clar poziţia şi a cerut Statelor Unite să-şi schimbe modul de percepţie asupra Chinei şi să revină la o politică raţională şi pragmatică”, a declarat Wang Yi pentru presă.

Relaţiile dintre cele două ţări rămân tensionate în ceea ce priveşte problema Taiwanului, pe care autorităţile chineze o consideră parte integrantă a Chinei.
Teritoriul, susţinut militar de Statele Unite şi unde aproximativ 23 de milioane de locuitori sunt guvernaţi sub un sistem democratic, va organiza sâmbătă alegeri prezidenţiale.
China consideră Taiwanul drept una dintre provinciile sale, pe care încă nu a reuşit să o reunească cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil chinez din 1949.

Beijingul afirmă că doreşte o reunificare „paşnică” cu teritoriul, însă nu exclude opţiunea militară pentru a realiza acest lucru, mai ales în cazul în care insula îşi declară oficial independenţa.
Şeful diplomaţiei chineze a declarat că Joe Biden i-a promis lui Xi Jinping în timpul întrevederii lor că Statele Unite „nu vor sprijini” independenţa Taiwanului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *