SUA-iran

SUA – noi sancţiuni destinate programului spaţial al Iranului

Externe

Departamentul de Stat a anunţat marţi impunerea de noi sancţiuni destinate programului spaţial al Iranului, întrucât Teheranul continuă să folosească agenţiile spaţiale pentru dezvoltarea rachetelor sale balistice, a anunţat Departamentul de Stat american.

„Astăzi (marţi n.r.), Departamentul de Stat a afirmat, prin ordinul executiv numărul 13382, că Agenţia Spaţială Iraniană şi două dintre institutele de cercetare ale acesteia se angajează în activităţi sensibile de proliferare”, potrivit unui anunţat al Departamentului de stat.

Este pentru prima oară când Departamentul de Stat afirmă că agenţia spaţială civilă a Iranului este implicată în activităţi care dezvoltă programul de rachete balistice al Teheranului.

Statele Unite nu vor permite Iranului să se folosească de programul său de lansare ca acoperire pentru dezvoltarea programelor sale de rachete balistice. Tentativa din 29 august a Iranului de a lansa un vehicul spaţial scoate în evidenţă urgenţa acestei ameninţări, arată comunicatul Departamentului de Stat.

Aceste nominalizări făcute marţi, referitoare la agenţiile spaţiale iraniene, trebuie să servească drept un avertisment dat comunităţii ştiinţifice internaţionale că o colaborare cu programul spaţial al acestei ţări poate contribui la capacitatea Iranului de a dezvolta un sistem de transport pentru armament nuclear.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *