Turneul ”Vioara lui Enescu” revine în această toamnă pe scenele din România, în perioada 18 septembrie – 5 octombrie 2019, iar primul concert va avea loc la Sala Teatrelli, din București, pe 18 septembrie, de la ora 19.00.
Violonistul Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail vor cânta în mai multe oraşe din ţară, programul recitalurilor cuprinzând trei sonate emblematice pentru repertoriul pentru vioară şi pian de Claude Debussy, Richard Strauss şi César Franck. Gabriel Croitoru are privilegiul de a cânta la vioara Guarneri del Gesu, supranumită „Catedrala” și aflată în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”.
„Mesajul acestui turneu este clar și anume acela că, indiferent de localitate, de numărul mic sau mare de ascultători, de complexitatea lucrărilor cântate, muzica clasică ne adună împrejurul ei cu aceeași intensitate, indiferent că suntem pe scenă sau în sală, făcând din noi niște suflete mai curate, mai deschise către frumos și către bine. Față de momentul de debut al acestui demers cultural, anul 2012, remarc o clară diferență. Publicul a devenit din ce în ce mai interesat de fenomenul artistic care se petrece sub ochii săi, pornind de la curiozitatea inerentă faţă de nou, continuând cu plăcerea momentului și terminând cu dorința de a reveni într-o atmosferă nobilă”, a declarat Gabriel Croitoru.
Din anul 2012, împreună cu vioara Guarneri del Gesu ce i-a aparţinut lui George Enescu, Gabriel Croitoru a reluat într-o versiune modernă misiunea pe care şi-a asumat-o compozitorul în timpul Primului Război Mondial, când străbătea ţara pentru a-şi duce opera către cei bolnavi, răniți ai războiului.
Istoria călătoriilor viorii lui Enescu, din 2012 până în 2019, este deosebit de diversă. Dacă la primele ediţii răsuna în căminele culturale din sate, aflate în cele mai îndepărtate colţuri ale României, unde sunetul marii muzici nu ajunsese niciodată, au fost turnee în care vioara lui Enescu a ajuns să cânte la Beijing, la Londra, în Spania și în Portugalia.
Începând din 2012, fără întrerupere, doi muzicieni români entuziaști, Gabriel Croitoru și Horia Mihail, cărora le era familiară experiența de a cânta pe scene ale marilor orașe, la Sala Radio și la Ateneu, dar și în orase mai mici ale țării, au descoperit că au puterea de a duce muzica clasică mai departe, în locuri cât mai diferite, aşa cum făcea Enescu în urmă cu mai bine de o sută de ani.
Anul acesta, turneul îi va duce pe Gabriel Croitoru și pe Horia Mihail la Slatina, Piteşti, Caracal, Bârlad, Bistriţa, Timişoara, Deva, Ploieşti şi Bucureşti, la Sala Teatrelli şi la Sala Radio.
Biletele se găsesc la Casa de bilete Teatrelli (Piata Lahovari 7) si online prin reteaua bilete.ro: https://www.bilete.ro/vioara-lui-enescu-teatrelli/.